CULTURĂ ŞI SOCIETATE

Rubrica LUMEA SUB LUPĂ

Medicalizarea vieţii

Gina Stoiciu

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 21 (577), 1 iunie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/06/sumar-nr-21-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura577.compressed.pdf

 

În „Cea mai frumoasă dintre lumi”, a lui Aldous Huxley, toată lumea consumă „soma”, medicamentul fericirii individuale şi al coeziunii de grup. Societatea este superorganizată şi supercontrolată. Deviza Statului Mondial este „Comunitate, Identitate, Stabilitate”. Cele cinci caste ale societăţii – alfa, beta, gama, delta şi epsilon – sunt rezultatul unor tratamente chimice la care au fost supuși embrionii. Consumul „somei”, drog perfect al fericirii, asigură societății, organizate pe principiul conformităţii perfecte, absența surprizelor.

Și individul contemporan consumă „pilulele fericirii”. Dacă Ritalinul este pilula adolescenților, Prozacul este pilula adulților. Pe adolescenți îi tratăm de prea multă energie, pe adulți de oboseală. Avem pilulele fericirii pentru fiecare vârstă. Dar, între timp, consumul excesiv de pilule a devenit a treia cauză de mortalitate, după bolile de inimă și cancer.

Fără îndoială, progresul ştiinţelor medicale a permis asistență la naştere, depistarea precoce de boli, tratarea şi vindecarea lor, perfecţionarea tehnicilor de anestezie şi de chirurgie, tratarea durerilor şi îngrijirile paliative atunci când moartea devine iminentă. Toată lumea are episoade medicale în viață. Și dacă nu mori tânăr, la bătrânețe obosești mai repede, recuperezi mai greu și consumi mai multe medicamente. Nu despre această medicalizare vorbim aici.

Scriitoarea Susan Sontag spune că boala este partea întunecată a vieții. Toți cei care se nasc au o dublă cetățenie: în regatul celor sănătoși și în regatul celor bolnavi. Dacă am vrea cu toții să ne folosim numai pașaportul cel bun, mai devreme sau mai târziu, fiecare suntem obligați să devenim și locatari ai regatului bolnavilor. Nici despre regatul bolnavilor nu vorbim aici.

Medicalizarea vieții se referă la mentalitatea colectivă prin care societatea de azi îşi redefineşte fericirea şi nenorocirea în termeni medicali. Într-un mod paradoxal, sistemul de sănătate devine un mecanism de medicalizare. Cum spune filozoful francez Michel Foucault, medicina se impune astăzi individului, bolnav sau nu, ca un act de autoritate. Suntem bolnavi pentru că societatea ne spune că suntem bolnavi. Să vorbim de acest paradox. Sentimentul colectiv este ca am devenit cu toţii ipohondri. În mod voluntar, facem parte din lanţul medicalizării. Suntem stresaţi, extenuaţi, insomniaci, recurgem la pilule care ne calmează, ne energizează şi ne anesteziază. Captivi ai mentalităţii că orice problemă poate fi tratată medical, mergem la farmacie ca la un bar deschis, de unde ne servim cu ce ne place. Consumăm pilule și diagnostice și consumăm stresul medicalizării.

Medicalizarea vieţii este, înainte de toate, legată de extinderea pieței farmaceutice și de presiunea industriei farmaceutice. Unele anchete pun în evidenţă legăturile periculoase între medicină şi industria farmaceutică în termeni de „remedii mortale” şi de „crimă organizată”. Există specialişti în lobby farmaceutic, care intervin pe lângă universitarii de la facultăţile de medicină și farmacie, personaje cheie în mediul medical. Există şi meseria de şef de produs: firma de medicamente deleagă un specialist în spionaj industrial şi comercial pentru a urmări performanța comercială a unui medicament al firmei în raport cu produsele concurente.

Aceste anchete ne spun că ţinta principală a industriei farmaceutice este de a extinde clientela și de a maximiza profiturile. Modul de funcţionare seamănă cu un „business” medical. În cărţile publicate de Peter Gotzshe sau de Nortin Hadler se cere reforma sistemului de sănătate în interesul pacientului, şi nu a sistemului de piaţă. Farmacişti sunt comparaţi cu „noii comercianţi din templu”. Aflăm că marile multinaţionale farmaceutice reglementează nu numai distribuţia de medicamente, dar şi direcţiile de orientare a cercetării medicale. Dacă doctorul de ieri îşi cunoştea bine pacientul, medicul de astăzi nu cunoaşte pacientul, dar îi recomandă teste din ce în ce mai sofisticate şi mai alienante. Iar după diagnostic, el distribuie rețete și recomandă o grămadă de medicamente.

A apărut şi meseria de „vizitator medical”, un fel de influenţare a conştiinței, de vânzare a convingerilor. Angajat al unor firme farmaceutice, vizitatorul medical se deplasează în cabinetele doctorilor pentru a-i convinge să recomande medicamentele firmei pentru care lucrează. În acest demers, el are la îndemână tehnici de convingere şi sume importante de bani pentru a incita doctorii să testeze o serie de medicamente ale laboratoarelor farmaceutice.

Acest vizitator medical cunoaşte bine profilul medicului, în funcţie de care îşi ajustează tacticile de convingere. El știe că „medicul ştiinţific” are un contact distant cu pacientul şi mizează pe teste şi reţete, iar pe acesta îl va convinge cu argumente tehnice. „Medicul de gardă” şi „medicul care îl înlocuieşte pe un alt medic” sunt, și unul, și altul, grăbiţi în actul lor medical şi ei pot fi uşor de convins cu argumente de urgenţă. „Medicul amical” este cel mai uşor de convins; el va propune pacientului testarea unui medicament pe tonul cel mai prietenos: Am un medicament nou, îl încerci şi mai vorbim. Mai greu de convins rămân „medicul de familie” şi „medicul umanist”, pentru că ei tratează pacientul, nu boala. Acest evantai de posibilităţi servește în evaluarea gradului de elasticitate al medicilor în gestul de a recomanda medicamentele sugerate.

Deviza doctorului Louis Pasteur era: „Medicina uneori vindecă, adesea tratează, dar totdeauna acompaniază”. Astăzi, medicina previne, tratează, dar nu mai acompaniază. Pacienții visează la doctorul de familie, cel care cunoștea și supraveghea pacienţii de când erau copii și le cunoștea vulnerabilitățile. În fața insecurității, individul contemporan este cuprins de nostalgii.