CULTURĂ ŞI SOCIETATE
Rubrica ROMÂNIA DIN DIASPORA
Poduri, nu ziduri
Monica Săvulescu Voudouri
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 21 (577), 1 iunie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/06/sumar-nr-21-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura577.compressed.pdf
Deschizi televizorul, citeşti ziarul şi tragi concluzii. Probabil pripite, probabil incomplete. Şi totuşi ele îți dau o imagine a pământului de sub tălpile tale, ca să parafrazez un titlul al uneia dintre cele mai frumoase cărți ale lui Salman Rushdie. La el, pământul de sub tălpi se mișca din cauza unui cutremur. Pământul de sub tălpile noastre se mișcă la fiecare citire sau ascultare a știrilor zilei.
Azi, spre exemplu, aflăm că Trump a încheiat cu Arabia Saudită un contract pentru vânzare de armament de 100 miliarde de dolari. Şi tot azi citim că, în ultimele două zile, au fost salvați din apele Mediteranei cinci mii de refugiaţi. Nici una, nici alta dintre cele două știri nu consemnează fapte fără precedente și fără antecedente. Ele nu ne aduc la cunoștință evenimente fixe în spațiu și timp. Ele sunt înscrise într-o suită, cu cauze și efecte. Din ce pricină s-a făcut tranzacția de armament? Şi în ce scop? Din ce pricină emigrează populația continentelor? Și în ce scop? Ce se va întâmpla cu armamentul cumpărat cu bani grei? Ce se va întâmpla cu miile de refugiați care invadează continentul european? Sunt cele două evenimente izolate unul de altul? Va rămâne lumea de astăzi aceeași dacă armamentul cumpărat cu bani grei va fi utilizat și dacă zi de zi refugiații își vor părăsi cu miile țările și continentele?
Lumea de azi. Cea în care, cel puțin pe câteva continente, s-a instalat de mai bine de 60 de ani pacea. Lumea în care o generație a ajuns la anii de pensie fără războaie. Generația care s-a născut după un război mondial. Generația care știe ce e războiul. Au ajuns la pensie copiii care și-au pierdut părinții într-un război mondial, cei care și-au pierdut casele sub bombe, care și-au pierdut parte din țările împărțite de ziduri. Oare nu tocmai acestei cunoașteri îndeaproape a ceea ce înseamnă un război mondial i se datorează ultimii șaizeci de ani de pace? Oare nu tocmai generația care a cunoscut direct urmările unui război a menținut lumea în echilibru în aceste binecuvântate decenii?
„Vrem poduri, nu ziduri” este lozinca lor. Acum, într-o vreme când zidurile iar se ridică între țări și popoare. Unii, câțiva, din generația mai tânără, sunt și ei entuziasmați de lozincă. O proclamă în manifestațiile de stradă și asta este semn bun. O proclamă fără să-i cunoască antecedentele decât din cărțile de istorie. Acolo unde cărțile de istorie n-au fost și ele epurate de paginile neplăcute, cu victime și călăi. „Poduri, nu ziduri” a devenit pentru ei slogan în manifestații pe post de entertainment. Se iese în stradă pentru pace, se iese pentru diversitate în orientarea sexuală, se iese pentru a-l da jos pe Mitică din guvern și a-l pune în loc pe Popică. Toate, deci, au pentru ei egală importanță, toate sunt prilej de exhibiţionism social. Pacea lumii stă pe același plan cu te miri ce altă atitudine. Scriem lozinci pe cartoane, facem poezele, ne punem coifuri bizare, ne vopsim obrajii, suflăm în huruitoare, ne distrăm îmbrâncindu-i pe polițiști, ne expunem și animalele de apartament, nu ne ducem la lucru sau, dacă ne ducem, nu suntem buni de muncă, fiindcă suntem obosiți de la manifestație. Am luat atitudine socială, vrem pace mondială, vrem considerație pentru homosexuali, vrem… libertate, vrem… democrație. Vrem poduri deci, nu vrem ziduri. S-a preluat lozinca de la o generație la alta, doar că sensul ei s-a schimbat. Cei care o proclamă astăzi n-au simțit pe propria piele ce înseamnă să-ți moară părinții pe front, să-ți cadă bombe în cap, să fii în spatele unui zid, deci condamnat pe vecie. Ei cunosc lumea de la televizor sau din filme. Generația unei realități virtuale. În care conflictele se rezolvă schimbând canalul sau răsucind butonul cu un „fuck you”.
Și totuși, armamentul vândut în Arabia Saudită sau în alte părți ale lumii nu va fi dezamorsat cu schimbarea canalului. El a fost cumpărat cu un anumit scop. El este vândut și cumpărat în multe colțuri din lume cu bani grei și în scopuri precise. El nu va construi poduri, ci va distruge poduri. Și nici soarta milioanelor de refugiați nu va putea fi rezolvată prin lozinci democratice. Zidurile care se construiesc sub ochii noştri sunt de multe feluri. Ele vor ţine un timp, ne vor da senzația că putem schimba canalul la televizor și, ca atare, că vom scăpa de imaginea lor. Dar, ca orice ziduri, nu vor ţine nici ele o veșnicie. Construite din piatră, construite din atitudini politice, construite de propria noastră indiferență, ele se vor dărâma într-o zi peste noi. Și atunci ce ne așteaptă?
Cineva spunea că războiul este în firea omului, că istoria noastră începe printr-un fratricid: Cain l-a ucis pe Abel. Asta înseamnă deci că generația care a trăit războiul și urmașii ei au reușit, pentru niște decenii, să țină în frâu natura umană? Dacă vom accepta acest lucru, suntem pierduți.