EDITORIAL

Știri false în societatea post-adevăr

George Apostoiu

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 21 (577), 1 iunie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/06/sumar-nr-21-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura577.compressed.pdf

 

Aprinsele dezbateri din societatea românească privind fraudele electorale (deocamdată cu referire la cele din 2009) ne arată, cinic vorbind, cât de bine suntem racordaţi la mersul lumii moderne. Trăim intens schimbările care năvălesc, prin presă mai ales, în viaţa socială, iar riscurile nu sunt de neglijat. În politologie a apărut noţiunea de ,,societate post-adevăr” („post-truth”, cum îi spun americanii), prin care se înţelege o realitate fabricată de alchimişti ai ştirilor false. Tehnica presupune o acţiune deliberată asupra emoţiilor şi credinţelor persoanelor pentru orientarea opiniilor sau a reacţiilor. Două evenimente recente i-au scos puternic în lumină acţiunea corozivă. Primul este referendumul din Marea Britanie, în urma căruia s-a produs Brexit-ul, al doilea alegerile prezidenţiale din Statele Unite. În ambele, rezultatele au fost induse, populaţia a fost minţită, iar adevărul a ieşit la lumină doar după ce s-au produs schimbările urmărite. La noi, contestarea rezultatelor alegerilor din 2009 vine atât de târziu, încât păgubaşul rămâne neconsolat, iar beneficiarul îşi râde în barbă. De-ale democraţiei originale.

 

Facebook reacţionează

Explozia mijloacelor de comunicare a fost rapid pusă nu doar în slujba progresului, ci şi a propagandei. Spectacolul lumii de azi, ea însăşi una care se schimbă trosnind din toate articulaţiile, este trăit în direct. Realitatea investigată cotidian de mass-media curge în detalii zguduitoare de anatomie istorică, politică şi socială: războaie, conflicte, terorism, sărăcie. Amploarea universului de comunicaţie al ,,generaţiei numerice” este greu de evaluat. În breaking news, banalităţile mondene şi evenimentele dramatice sunt mixate ingenios, cuvintele şi imaginile se transformă în mărturii ale unui mod de viaţă în egală măsură real şi fictiv. O ştire falsă debutează prin a fi şocantă, apoi devine periculoasă şi, în final, demontată, poate să se adeverească o manipulare grosolană. Un bemol: ca vehicul al informaţiilor, mass-media este socotită responsabilă pentru ştirile false, nu şi vinovată.

Marii utilizatori ai reţelelor de comunicare sunt contrariaţi de diavolul strecurat în afacerile de pe urma cărora, altfel, s-au îmbogăţit. Reţelele sociale, cel mai adesea culpabilizate, numără miliarde de utilizatori. Practica ştirilor false s-a generalizat, face ravagii, criteriile morale ale presei, ,,câinele de pază” al democraţiei, sunt uneori abandonate în favoarea unei cauze, alta decât cea a adevărului. Victima nu este doar democraţia, ci şi lumea afacerilor. Corporaţia americană care administrează reţeaua Facebook a anunţat că se vede obligată să ,,filtreze site-urile de proastă calitate” şi că va pune în circuit un sistem care să permită limitarea numărului de ,,trimiteri care păcălesc”. După decizia Facebook, multe publicaţii prestigioase au decis să colaboreze pentru a îndigui inundaţiile provocate de informaţiile false. A fost creat un fond necesar cercetărilor în domeniul atât de sensibil cum se poate adeveri cel de ,,filtrare” a informaţiilor. Dar restabilirea încrederii în presă devine imperativă, mai ales în presa scrisă, prin scoaterea acesteia de sub dependenţa economică şi politică. Aceasta presupune, în primul rând, refacerea prestigiului jurnalismului independent.

 

Studii de caz care ne interesează

Doi cercetători americani, Hunt Allcott şi Matthew Gentzkow, au analizat influenţa ,,informaţiilor false” pornind de la un articol în care se afirma că Papa a susţinut candidatura lui Trump („Social Media and Fake News in the 2016 Election” [„Mediile de socializare online și știrile false în timpul alegerilor din 2016”]); ei au realizat o investigaţie pe un eşantion de 1200 de alegători care împlineau vârsta de 18 ani după alegeri; 15% dintre aceştia citiseră articolul şi 8% dintre ei îl credeau verosimil. Pentru obiectivitate, studiul s-a făcut pe un eşantion de tineri care nu participaseră la vot. Concluzia: un astfel de procent, 8%, din rândul tinerilor alegători poate influenţa rezultatele oricăror alegeri. Care va fi fost procentul alegătorilor din Republica Moldova cărora li s-a acordat cetăţenia română înainte de alegerile prezidenţiale din 2009?

Nu trebuie să ne facem iluzia că ştirile false sunt vehiculate doar prin reţelele de socializare. În spatele ,,post-adevărului” se află (şi) o eronată înţelegere a rolului jurnalistului. Mă opresc la un articol în care este evocat un eveniment important din istoria României. Publicistul francez Pierre Rimbert a publicat în „Le Monde diplomatique” o listă a principalelor ,,fabricaţii mediatice” în probleme internaţionale, în ultimii treizeci de ani. Lista prezintă cazuri ,,de la  inexistentul carnagiu de la Timişoara până la probele imaginare despre prezenţa armelor de distrugere în masă în Irak”. Prima ştire a întreţinut emoţional revolta sângeroasă din România din 1989, a doua a stat la baza deciziei de invadare a Irakului. Informaţia falsă despre Irak, oferită de premierul britanic Tony Blair în Consiliul de Securitate (pe ,,baza probelor” serviciilor secrete), a fost recunoscută după un deceniu, fără să fi făcut obiectul unei culpabilizări pe măsură. Cum ar veni, fără pocăinţă. Pentru informaţiile false despre ,,carnagiul de la Timişoara” nimeni nu a dat vreodată explicaţii. Ziaristul care a lansat în eter în ziua de 17 decembrie 1989 cifra de 60.000 de morţi transmite şi astăzi corespondenţe din străinătate. Ca atâţia alţii, el a rămas, în continuare, un alchimist al realităţii virtuale.