CULTURA IDEILOR

Despre dezordinea lumii

Andrei Marga

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 22 (578), 8 iunie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/06/sumar-nr-22-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_578.compressed.pdf

 

Într-o carte temeinic pregătită, geopoliticianul Universității Bundeswehr-ului, Carlo Masala, reia tema stării lumii. El afirmă, fără menajamente, că nu este vorba doar de criza ordinii lumii actuale, ci de intrarea deja în situația relativ nouă a absenței ordinii, a „dezordinii” („Unordnung”). Teza sa este aceea că „lumea secolului al XXI-lea este în dezordine. Ordinea nu se va instala nici la nivel global, nici regional, în părțile îndepărtate ale acestei lumi”. „Dezordinea” înseamnă „necalculabilitate, netransparență, surpriză și înainte de orice, imposibilitate de a plănui” („Welt-Unordnung. Die globalen Krisen und das Versagen des Westens” [„Dezordinea. Crizele globale și eșecul Vestului”], C.H. Beck, München, 2016, p. 160). Nu este „haos”, poate nici „anarhia” de care vorbea Robert D. Kaplan („The Coming Anarchy…” [„Venirea anarhiei…”], 2000), dar nu suntem departe.

Indiciile „dezordinii”, invocate de Carlo Masala, sunt multiple. Este gravă, bunăoară, prăbușirea de state – din 178 de state, 4 sunt aproape prăbușite, 12 amenințate acut de prăbușire, 22 străbătute de tendințe de disoluție, 26 în stare de alarmă ridicată, 42 alarmate – adică 59,6% dintre state sunt „fragile” (p. 103). Are loc o „renaționalizare” a vieții publice – deviza „noi suntem altfel” și „noi suntem mai buni” domină discursul public în multe țări (p. 111). În Uniunea Europeană, „principiul comunității solidare” este în defensivă în fața „partidelor naționaliste” (p. 113). Cam 25 de milioane de ruși au rămas în afara granițelor ca urmare a descompunerii URSS și pot adopta atitudini variate (p. 115). Terorismul are ca țintă nu doar preluarea puterii într-un stat, ci edificarea califatului (p. 125). Dacă, în 2005, în jur de 38 de milioane de oameni fugeau din țara lor, în 2014 erau deja peste 60 de milioane (p. 133). Digitalizarea schimbă complet datele coordonării din societate și ale independenței, iar lupta pentru controlarea spațiului cibernetic s-a declanșat (p. 142). Mai presus de toate, a devenit clar că speranțele Occidentului nu s-au confirmat nici când s-a așteptat ca țările, rând pe rând, să se democratizeze (p. 28), nici ca intervențiile militare să ducă la construirea de noi societăți (p. 46), nici ca instituțiile internaționale să fie eficace (p. 52), nici ca dreptul să fie preferat forței (pp. 61-65). S-a instaurat, în schimb, un „imperialism liberal” (p.33), care este constrâns acum la schimbare.

Se redeschide viguros întrebarea cu privire la reacția înțeleaptă. Carlo Masala scrie că distingerea dogmatică a Binelui și Răului în relațiile internaționale nu va da rezultate. Este nevoie de o abordare „realistă” care duce la „selectarea” de politici adecvate, în dauna asumării de mari proiecte civilizaționale. „Politica internațională va rămâne pentru mult timp netransparentă și trebuie să ne acomodăm cu aceasta. Micul mărunt al rezolvărilor concrete de probleme în coaliții schimbătoare devine mai important decât marile viziuni ale unei noi ordini a lumii. Stabilitatea și pacea trec în avanscenă, față de morală și democrație. Neamestecul în treburile interne ale altor state recâștigă întâietatea în raport cu intervențiile umanitare și schimbarea de regim” (p. 14). Nu va fi război între marile puteri, dar vor fi mereu evenimente (războaie locale, acte teroriste, declin al unor state).

Carlo Masala nu găsește motive de speranță pentru restabilirea ordinii lumii. „Lipsește ordinea globală – scrie el – căci marile puteri nu au vreo idee comună despre această ordine. Speranța că lumea s-ar afla într-o fază tranzitorie și că starea de ordine va fi curând atinsă este însă zadarnică. Căci reprezentarea după care ordinea lumii va deveni din nou stabilă din momentul în care relațiile de putere între marile puteri și singura supraputere rămasă se vor fi stabilizat («eingependelt») din nou nu ia în seamă faptul că s-a produs o schimbare fundamentală în politica internațională, care lasă cu siguranță fără suport, din punctul de vedere al istoriei, speranța îndreptățită: faptul că natura puterii s-a schimbat fundamental” (p. 152). Între timp, actorii statali depind de mult mai mulți factori interni și externi ca să poată stabiliza relații (de pildă, interesele marilor companii condiționează mai mult ca oricând politicile statelor). S-a intrat într-o lume a multiplicării forțelor ce concură la formarea voinței politice naționale și internaționale, încât așteptările la instalarea unei ordini vor fi decepționate.

Opoziția ascuțită în care Carlo Masala pune abordarea „realistă” și abordarea „liberală” a ordinii lumii poate fi, totuși, deconstruită. S-ar putea ca ea să fie expresia intrării într-o lume cu mai multe alternative de evoluție decât înainte, în fața căreia soluțiile existente să fie caduce. Opinia mea este că suntem după zece ani în care, nefiind asumată noua complexitate a societăților și a lumii, unii decidenți s-au repliat în soluții vechi, care nu dau rezultate pe termen lung. Neștiindu-se crea ordine, a fost deteriorată chiar ordinea existentă.

În fapt, nu lipsește cu totul ordinea, chiar dacă este fisurată evident în multe locuri. În realitate, nimeni nu poate face orice. Doar că ordinea existentă a intrat în schimbare vizibilă cu ochiul liber. Ascensiunea globală a Chinei, năzuințele Rusiei, revenirea Germaniei, aspirațiile Marii Britanii, reprofilarea Turciei sunt doar o parte a indiciilor. Alte indicii țin de transformarea care a avut și are loc în societățile europene și americane însele, care este mai profundă decât natura puterii. O ordine diferită este deja pe cale de constituire datorită intrării, în 2010, într-o altă lume.

Suntem, în orice caz, în fața a ceea ce Carlo Masala numește „imperialismul liberal”, a unei crize a ordinii și în mediul unei schimbări ce redistribuie resurse, putere și roluri. Abordarea emfatică, care se mărginește să continue clișee, nu ia în seamă faptele. Abordarea axată pe diagnosticul „dezordinii” este tributară unui context și unei metode. Nu mai suntem de fapt doar în „comunitatea mondială”, care apelează la diferite valori spre a se coagula, ci într-o „societate mondială” deja coagulată de forța mecanismelor economice, politice, militare și culturale. Acestea trebuie cunoscute. Pragmatismul reflexiv pe care îl apăr oferă o mai largă descriere a situației și, totodată, a emergenței ordinii viitoare.