CULTURA SPORTULUI

Rubrica IN CORPORE SANO

Cine a ucis Liga 1?

Mădălina Firănescu

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 23 (579), 15 iunie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/06/sumar-nr-23-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_23_2017.compressed.pdf

 

Dacă n-ar fi suferit de disgrafie, fiind nevoită să folosească un dictafon ( la fel ca ingeniosul criminal din romanul „Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd?”) pentru a trimite editurilor manuscrise lizibile, Agatha Christie ar fi putut fi bănuită că ea a redactat regulamentele din fotbalul autohton. Încurcăturile diabolice, suspansul, răsturnările de situaţie şi un mare număr de suspecţi sunt ingredientele care fac din povestea fotbalistică românească un roman pe care elveţienii de la Tribunalul Sportiv din Lausanne (TAS) îl citesc probabil cu nesaţ. În ultimul deceniu, TAS s-a pronunțat asupra a 9 cazuri venite din România, țară care a furnizat instanţei cele mai multe litigii. Vorba lui Farfuridi: „Eu am, n-am înfăţişare, la douăsprece trecute fix mă duc la tribunal…”. Totuşi, nu aflarea în treabă e cauza bulucelii la TAS, ci faptul că în sportul-rege autohton regulamentele sunt ambigue, lăsând loc interpretărilor. În privinţa desemnării campioanei naţionale, de pildă, la un număr de puncte egal, se precizează că rezultatele directe fac departajarea. Dar este vorba despre toate meciurile, adică şi cele din sezonul regulat, sau numai despre cele din play-off? Primul criteriu avantaja FCSB, iar cel de-al doilea – pe Viitorul, care a şi primit însemnele de lider din partea Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). Potrivit bucureştenilor însă, trebuiau luate în calcul toate partidele directe, nu doar ultimele două. Dar dacă privim campionatul ca un întreg, a ripostat tabăra constănţenilor, Viitorul a adunat mai multe puncte decât FCSB în sezonul regulat, deci titlul i se cuvenea.

El însuşi client al TAS de ceva vreme, Victor Piţurcă nu dădea nicio şansă FCSB-ului în această dispută, explicând că precedentele din anii trecuţi arată că doar meciurile din play-off se iau în seamă, chiar dacă nu scrie explicit aşa în regulament. Liga şi Federaţia îşi pasau responsabilitatea, întrucât normele confuze sunt ale FRF, dar sunt aplicate de LPF, în calitate de organizatoare a Ligii 1. Şi de parcă nu era de ajuns, cele două organisme sunt în plin război, desfăşurat pe mai multe fronturi. Un exemplu: Cupa Ligii. LPF a propus o confruntare între câştigătoarea acestui trofeu şi deţinătoarea Cupei României, formaţia învingătoare urmând să evolueze în turul al doilea al Europa League. Până acum, avea această şansă doar echipa care intra în posesia Cupei României. Replica FRF n-a întârziat: Cupa Ligii se desfiinţează, chipurile fiindcă încarcă inutil calendarul. Asta deşi competiţia oferea mai mulţi bani decât „rivala” (Dinamo a primit anul acesta un cec de 400.000 de euro) şi, în plus, echipele angrenate puteau intra în ritmul european, cu meciuri din 3 în 3 zile. Alt motiv de dispută aprigă între FRF şi LPF îl constituie aşa-numita taxă de solidaritate, prin care preşedintele Federaţiei, Răzvan Burleanu, obligă cluburile din Liga 1 – nici ele într-o situaţie financiară solidă – să cedeze 5% din drepturile TV către diviziile inferioare. Adică 1,375 milioane de euro. Decizia a stârnit revolta jecmăniţilor, care bănuiesc că se încearcă astfel acoperirea unor goluri din vistieria FRF şi pregătirea terenului pentru un nou mandat al lui Burleanu. Deloc întâmplător, s-a inventat şi regula ca orice aspirant la şefia Federaţiei să fi activat doi ani din ultimii cinci într-o funcţie administrativă şi să fie propus de mai multe cluburi, nu doar de unul, ca până acum. Restricţii care, desigur, nu existau pe vremea când anonimul Burleanu ţâşnea de nicăieri, aterizând în fruntea FRF.

În spatele acestor lupte pentru bani şi putere, fotbalul românesc se zbate într-o mediocritate din care nu lipsesc acuzaţiile de „blat”, precum cele formulate la adresa Concordiei Chiajna, în subsolul clasamentului. De suspiciuni n-au scăpat nici alte echipe, precum Viitorul sau FC Voluntari, cea din urmă – câştigătoarea nesperată a unei Cupe a României pe care FRF o inscripţionase cu numele… învinsei Astra Giurgiu – trezindu-se în situaţia de a nu putea juca în cupele europene deoarece nu solicitase licenţă la termen. Microbiştii sunt exasperaţi de faptul că pe prima scenă fotbalistică acced cluburi „născute pe câmp” – cum spunea Gheorghe Hagi – care, în afară de ambiţie şi niscaiva bani, nu au mijloacele necesare să arate un joc de calitate, să atragă publicul şi să ridice nivelul campionatului intern. Aşa se explică şi stadioanele aproape goale, şi ratingul minuscul al partidelor televizate, şi modestele prestaţii din cupele europene (anul trecut, CSMS Iaşi, Viitorul şi Pandurii au părăsit preliminariile chiar din faza în care intraseră), ceea ce se răsfrânge asupra coeficientului ţării. Într-o nouă tentativă de a face mai atractiv campionatul, LPF a propus să trecem la alt sistem competițional, cu 8 echipe participante în play-off și 6 în play-out, adică invers decât acum. La rândul său, firma olandeză Hypercube ne-a recomandat modelul danez, ceva mai elaborat, echipele fiind împărţite în grupe după sezonul regulat. Dar câtă vreme actuala formulă, implementată în 2015 după model belgian, generează confuzii, sporite de regulamentele neclare, cum ar putea o schimbare prin complicare să rezolve ceva? Soluţia e, de fapt, mai simplă: „Ordine şi metodă, niciodată nu am avut mai multă nevoie de ele ca acum. E necesar ca totul să se angreneze la locul potrivit”. Tot un belgian a spus asta, Hercule Poirot.