CULTURA CINEMA

TIFF 2017. Scurt sezon de vânătoare cinefilă

Cosmin Popa

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 23 (579), 15 iunie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/06/sumar-nr-23-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_23_2017.compressed.pdf

 

În fiecare an, cam în aceeaşi perioadă, Clujul se trezeşte cu o nestăvilită foame de cinema şi molipseşte cinefilii din toată țara. Fără îndoială, pofta pentru film se datorează celui mai mare festival de film din România. Aflat la a XVI-a ediție, Transilvania International Film Festival a lăsat în urmă spectatori ba frustraţi că nu au văzut toate filmele, ba satisfăcuţi, unii până la epuizare, de câte au apucat să vadă. Înaintea deschiderii din 2 iunie, cu comedia „Regele Belgiei”, în oraș s-a simţit o oarecare ceaţă de anxietate. N-a durat mult, şi ceaţa a atacat agresiv cinefilii dezorientaţi de imposibilitatea de a fi în toate sălile de cinema în acelaşi timp.

Păcat că nu s-a putut. E cu adevărat imposibil să atingi cota festivalului şi să vizionezi 225 de filme (188 de lungmetraje și 37 de scurtmetraje) venite din 53 de ţări, toate doar în cele zece zile ale festivalului, până pe 11 iunie. Numerele impresionante lungesc şi lista de invitaţi de anul acesta. Aproape 1.200 de nume importante din industria cinematografică românească şi străină au fost prezente la proiecţiile şi evenimentele din cadrul festivalului, capul de afiș fiind rebelul actor Alain Delon, aflat la 60 de ani de la debut.

Dar festivalul de anul acesta a impresionat – prin programul „InfiniTIFF” – şi datorită noilor dezvoltări tehnologice afiliate cinemaului. Pe lângă „Cinemaul Interactiv”, unde spectatorul votează ceea ce va urma în desfăşurarea narativă a filmului, cinefilii au avut parte şi de „Cinema VR”, o tehnologie bazată pe realitatea virtuală, care permite utilizatorului imersiunea într-un câmp vizual de 360°. Experienţa multisenzorială te putea ameţi serios, dar a rămas unică în bagajul de senzaţional al fiecăruia.

Două dintre secţiunile festivalului au surprins prin caracterul umorist-erotic-pornografic. „Alt.Rom.Com.” s-a centrat pe comedii romantice care au răspuns fidel deliciilor cinefililor, un fel de „nu poţi da greş cu dragoste şi râs”. Cealaltă secţiune, dedicată publicului adult, a ridicat perdeaua şi a surprins printr-o „splendidă orgie cinematografică” (în descrierea organizatorilor). „Carte Blanche Viva Erotica” a adunat o serie de filme definite ca studii din era „porno chic”, pline de obsesii şi voaierism.

Secţiunile oarecum clasice ale TIFF-ului s-au păstrat şi anul acesta. „Supernova” a fost plină de personaje diverse aflate la limita posibilităţilor, gata să explodeze, conținând și câteva filme remarcabile: „(M)ucenicul” (2017, r. Kiril Serebrenikov) şi „Vara lui 1993” (2017, r. Carla Simón). La secţiunea „Fără Limită” s-a distins „Nemurire” (2016, r. Mehdi Fard Ghaderi) – un adevărat maraton coregrafic, un film labirintic dintr-un singur plan secvenţă, lung de 2 ore şi jumătate, minunat jucat, minunat regizat. De asemenea, mențiuni speciale merită „Hristo” (2016, r. Grigor Lefterov, Todor Matsanov) – înfiorător de uman, „Ornitologul” (2016, r. João Pedro Rodrigues) – un drum fantastic spre autocunoaştere, respectiv „Safari” (2016, r. Ulrich Seidl) – o disecţie a dorinţei umane de a ucide. Printre documentare, s-au numărat nişte „Amatori în spaţiu” (2016, r. Max Kestner), uşor pierduţi în îndeplinirea unui vis, şi am descoperit-o şi redescoperit-o pe „Chavela” (2017, r. Catherine Gund, Daresha Kyi) – faimoasa cântăreaţă mexicană Chavela Vargas, o voce parcă onirică şi o femeie parcă ireală. „Retrospectiva J.P. Melville” a adus aminte tuturor de capodoperele cineastului unse cu sânge de gangster, iar Kira Muratova a fost omagiată în secţiunea „3×3” prin proiecţia filmelor sale de referinţă: „Sindromul Astenic” (1989) şi „Ieşiţi în lume” (1978), pe lângă ultimul său film, „Eterna întoarcere acasă” (2012).

Anul acesta, Trofeul „Transilvania” a mers către „Familia mea fericită” („My Happy Family”), regizat de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross, care a mai obținut un premiu pentru „Cea mai bună interpretare”, ridicat de Ia Shugliashvili. Cu un titlu ironic, filmul prezintă prăbușirea Mananei, o profesoară simplă din Tbilisi, şi scurtele ei momente de respiro – dispnee cauzată de familia extrem de sufocantă. Un film mai degrabă social decât dramatic, ce, fără greutate, mai ales datorită imaginii semnate de Tudor Panduru, te duce cu gândul la „Sieranevada” (2016) lui Cristi Puiu. Interacţiunile intra-familie şi inter-familii par grosolane, superficiale şi pulsează de testosteron – e o societate patriarhală ce completează mormanul de pietre de pe umerii Mananei, care încearcă cu disperare să-şi tragă sufletul. Premiul pentru „cea mai bună regie” i-a revenit filmului „Piatră pe inimă” („Hearthstone”) – o călătorie de maturizare ce urmăreşte apropierile şi depărtările dintre doi prieteni, stivuite într-o luptă cu ei înşişi, care nu vrea să-şi găsească un învins şi-un învingător. Filmul a câștigat şi „Premiul publicului” cu un scor covârşitor. „Inimi cicatrizate”, în regia lui Radu Jude, și-a adjudecat premiul „Zilele Filmului Românesc pentru Lungmetraj”. O adaptare liberă a romanelor lui Max Blecher ce urmăreşte ultimele zile din viaţa scriitorului ca pacient într-un sanatoriu. Filmul devine şi un exerciţiu formal de construcţie a intertextualităţii şi a limbajului cinematografic. Premiul „Zilele Filmului Românesc pentru Debut” a intrat în contul cuplului Cosmin Bumbuţa – Elena Stancu pentru filmul „Ultimul căldărar”. Alături de Alain Delon, care a primit „Premiul pentru întreaga carieră”, a fost, de asemenea, omagiată şi cunoscuta actriță Violeta Andrei. Tora Vasilescu a primit „Premiul de excelenţă”, în cadrul festivalului fiind proiectat filmul „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981, r. Lucian Pintilie).