CULTURA CINEMA

Actrița română care a sedus publicul francez

Medeea Marinescu în dialog cu Dan Burcea

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 24 (580), 22 iunie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/06/sumar-nr-24-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_580_24.compressed.pdf

 

 

În momentul în care apărea alături de Michel Blanc în „Je vous trouve très beau” [„Vă găsesc fermecător”), Medeea Marinescu nu bănuia cât de mult avea să impresioneze publicul francez care mai păstrează încă în memorie farmecul accentului de neuitat al marii artiste Elvira Popescu. Tânăra actriță, angajată și ea la Teatrul Național de la București, pășește, la o scară personală și de la o distanță de câteva decenii, pe urmele celebrei sale predecesoare care își dedicase Franței întregul său talent artistic. Talent pe care Medeea Marinescu îl va afirma în cinematografia franceză într-o a doua producție, cu titlul „Donnant-Donnant”, film realizat patru ani mai târziu și în care joacă alături de Daniel Auteuil și de Sabine Azéma.

 

Primii pași în cinematografia franceză: Isabelle Mergaux

Încep prin a spune ca, până la momentul „Je vous trouve très beau”, eu nu vorbeam absolut deloc limba franceză. De aceea, poate, am și refuzat să particip la castingul organizat în România pentru filmul care se numea la acea vreme „La fille de lʼEst” („Fata din Est”). Eram în America și mi s-a părut că nu avea niciun sens să mă prezint la un casting doar pentru că regizoarea văzuse o fotografie de-a mea și ceruse să mă întâlnească. Dar, fiindcă lăsase un număr de telefon, peste câteva luni când am ajuns la Paris într-o mica vacanță, am sunat-o, vorbindu-i în engleză. Așa a început, în câteva cuvinte, aventura mea în cinemaul francez. Pe Isabelle am simpatizat-o de la început. Îmi plac oamenii care au simțul umorului, care știu când să nu se ia foarte în serios și care ascund sub aparența nonșalantei o mare sensibilitate. Isabelle e o sentimentală, o ființă inteligentă, fragilă și puternică în același timp, tumultuoasă și curajoasă, plină de viață și de înțelegere a acesteia…

În timp, mi-a demonstrat camaraderia sa. Într-o lume care aleargă în permanență după glorie, după bani, după noi și noi recunoașteri, camaraderia mi se pare a fi un dar extrem de prețios. Unul dintre cei care au intuit și au mizat pe scenariul lui Isabelle Mergault a fost producătorul Jean Louis Livi. Era debutul lui Isabelle ca regizoare. Și cred că experiența acestui producător a fost benefică acestui debut.

 

Întâlnirea cu actorul Michel Blanc

Apoi, aș vrea să vorbesc despre unul dintre actorii cei mai speciali pe care i-am întâlnit în cariera mea. Este vorba de Michel Blanc.

Am vorbit puțin cu el. Începusem să „o rup” pe franceză, trebuia să mă descurc la filmare, însă aveam timiditatea începătorului căruia îi e groază de greșelile gramaticale. Și, oricum, Michel nu e un „vorbăreț”.

E mai degrabă acea natură artistică introvertită, de o imensă delicatețe, unul dintre cei mai subtili observatori pe care am avut șansa să-i întâlnesc. Nu o să vorbesc aici despre ce înseamnă el ca artist în cinemaul european, ci despre omul pe care l-am întâlnit pe platou. Un om extrem de just și corect. Sigur, ce e „just” în artă? Tocmai, pe un tărâm supus atât de mult subiectivității, justețea este măsura care face diferența între buni și cei mai buni.

Michel observa cu delicatețe tot ce se întâmpla în jurul său pe platoul de filmare. Și finele lui observații se regăseau mai apoi în scenele pe care le filmam. Exigența lui se vede în atenția pentru detalii, delicatețea lui am simțit-o în modul în care a colaborat cu mine, a comunicat dincolo de cuvintele pe care eu, „la petite fille de lʼest”, nu le stăpâneam prea bine.

 

Filmul „Donnant-donnant” – actorii Daniel Auteuil și Sabine Azéma

Eram însărcinată cu primul meu fiu, Luca Ioan, și mă uitam la un film, „Lost son”. Urmăream un actor pe care desigur îl văzusem în „Jean de Florette” sau „Reine Margot”. Îmi plăcea mult și mă gândeam „ce frumos ar fi să-l cunosc într-o zi”… și, așa cum se întâmplă în filme, peste vreo săptămână primesc un telefon de la prietena mea Isabelle: „Medeea, ne pregătim pentru un nou film. Și, știi cu cine vei juca de data asta???… cu Daniel Auteuil!”…incredibil. Am rămas blocată, era exact actorul despre care mă întrebam nu demult „cum ar fi să-l întâlnesc!”

Am îngăimat ceva de genul… „grozav! daʼ știi, eu am o problemă acum… iar răspunsul de la Isabelle a venit imediat: „Ce, ești însărcinată!”, urmată de un hohot de râs. „E fantastic, a continuat… ambii mei actori principali așteaptă câte un copil… pentru că, știi, și Daniel va fi tătic”…

Astfel că la începutul filmărilor de la „Donnant-Donnant” eu îl aveam pe Luca, iar Daniel, pe fiul său, Zack. Daniel este un actor extrovertit, jovial, plin de umor, o vedetă absolut relaxată, pentru care celebritatea e un accesoriu de care nu pare să fie prea atașat. Fermecător pe platoul de filmare, spontan, ludic, având acest tip de abordare a scenelor pe platoul de filmare. Odată cu el am întâlnit-o, pe același platou de filmare și pe Sabine Azema, fermecătoare în rolurile de comedie, șarmantă și atât de feminină…