CULTURĂ ŞI SOCIETATE

Rubrica ROMÂNIA DIN DIASPORA

Despre vitejie

Monica Săvulescu Voudouri

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 24 (580), 22 iunie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/06/sumar-nr-24-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_580_24.compressed.pdf

 

 

Când prostul şi săracul se vor viteji, se lasă cu sânge. Povestea nu putea avea loc într-un cartier rezidenţial sau în centrul oraşului. Ea este o întâmplare tipică pentru o zonă urbană defavorizată, dintre cele care, din păcate, se găsesc în fiecare mare capitală. Din ce în ce mai multe, din ce în ce mai defavorizate.

E luna iunie, au venit căldurile, şcolile se pregătesc să ia vacanţă. Serile răsună însă şi de petreceri în aer liber. Mai ales în cartierele mărginaşe au loc asemenea petreceri, vara, când se poate ieşi cu alaiul în stradă, când trataţia poate să se rezume la o frigăruie, când vinul se bea direct din sticlă printre chiuituri. Și când, stimulată de vin, ambiţia şi vitejia petrecăreţilor dau pe-afară. Ambiţie fără limite, demonstraţie prostească de vitejie. Care se manifestă nu la locul de muncă, unde starea materială îi obligă pe cei săraci şi marginali să fie supuşi, nu prin zonele unde lor aproape că nu le calcă piciorul, zone destinate celor cu stare; nu printre cei învăţaţi, care, poate, deşi nu au stare, au totuşi comportament. Nu. La un pahar de poşircă se manifestă vitejia săracului, printre cei neajutoraţi şi prostiţi de viaţă ca el.

E luna iunie, se închid şcolile. Și fiecare şcoală se simte obligată, conform tradiţiei, să organizeze la încheierea cursurilor o mică serbare. Pentru serbări în cartierele mărginaşe profesorii muncesc din greu. Condiţia de profesor, în asemenea cartiere, atinge cote de eroism. Nu există preţ pentru munca acestor profesori, nu există categorie de salarizare. În unele ţări, majoritatea dascălilor de cartier figurează în dosarele psihiatrilor. Munca lor este vitregă, în condiţiile unei lumi în care ştiinţa de carte nu are nicio valoare, unde copiii sunt mai degrabă atraşi de comerţul cu droguri decât de învăţătură, unde părinţii, la rândul, lor sunt semianalfabeţi. Dar viteji.

E luna iunie şi, într-o după-amiază, în curtea unei asemenea şcoli de cartier defavorizat se desfăşoară serbarea de sfârşit de an. Profesorii i-au grupat pe copii pe categorii de vârstă, i-au învăţat cântece, i-au învăţat poezii. Profesoarele le-au făcut fetelor rochiţe din hârtie colorată, iar băieţii poartă, potrivit tradiţiei, coroniţe de leandru.

Începe serbarea. Doar că, la un moment dat, vocile copiilor şi ale profesorilor sunt acoperite. Pe undeva, prin cartier, e o petrecere. Se chiuie, se răcneşte, se aruncă petarde. Și nu numai petarde. Proştii şi săracii lumii se simt, sub puterea băuturii, despovăraţi de umilinţă. Se consideră stăpâni pe univers, se dau viteji. Și, tot potrivit tradiţiei, la asemenea descărcare de energii, se scot pistoalele. Se trage în văzduh, se trage ca să se arate că prostul sau săracul e şi el bărbat, se trage pentru a fi simulată lipsa de frică şi vitejia.

În curtea şcolii, băiatul de opt ani al învăţătoarei se lasă pe-o parte pe scaun. În jurul lui, lumea nici nu bagă de seamă. Atrage atenţia doar când se prăbuşeşte. Cei din jur se agită. I-a venit rău de emoţii, se bănuieşte. A leşinat de căldură. În câteva secunde însă copilul nu mai dă niciun semn de viaţă. Fiindcă are un glonte în cap.

Nimeni nu poate să-şi explice cum de a ricoşat acel glonte. De unde a venit el, de la asemenea considerabile distanţe, de ce s-a lovit în traiectorie şi ce i-a schimbat direcţia, cine l-a tras, dintre toţi tâmpiţii care-şi descarcă pistoalele în văzduh, desigur fără nicio intenţie de crimă, ci din pură prostie, din refulare, din beţie şi din primitivism. Neputinţă înmagazinată de generaţii. Lipsă de statut social. Nevoia cuiva de a se socoti altceva decât este. Un „viteaz” neştiut de nimeni, care, la un timp anume al vieţii lui, e cuprins de forţă, trage în aer convins că încărcătura va rămâne în aer, pocneşte de le ţiuie urechile celor din jur şi se simte şi el luat în seamă.

Vitejia neputinciosului este alarmant de periculoasă. Și ea se manifestă aidoma, de la opincă la vlădică, doar să i se arate ocazia. Glonţul nesăbuinţei ajunge unde cu mintea nici nu gândeşti. Și efectele lui sunt dezastruoase.