CULTURA LITERARĂ
Rubrica ÎNTÂMPINĂRI
Ochi pentru ochi
Cosmin Borza
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 19 (575), 18 mai 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/05/sumar-nr-19-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_19_575_web.pdf
Ioana Bradea, Înalt este numele tău, Editura Humanitas, București, 2017
Când va fi scrisă cartea relației dintre literatura română imediat contemporană și Dumnezeu (da, există), romanul din 2017 al Ioanei Bradea va deține cu siguranță un capitol special. Căci, deși nu îmbracă haina monahală cum fac mai mult sau mai puțin pios Marius Ianuș, Savatie Baștovoi, Andrei Peniuc ori Adrian Urmanov, scriitoarea născută și apoi stabilită în Bistrița oferă prin cele nici 100 de pagini care compun „Înalt este numele tău” cea mai subtilă meditație douămiistă/milenaristă asupra credinței, asupra raportului om-divinitate.
Recunosc spășit că, având în minte scandalosul „Băgău” și viziunile postapocaliptice din „Scotch”, am crezut că titlul celui de-al treilea volum semnat de Bradea, notele de pe coperta a IV-a („o carte doar pentru Dumnezeu, o carte care să-l ajungă, să-l îndoaie, să-l mute din loc ca pe munții din bobul de credință”) ori confesiunea dintr-un interviu recent publicat în „Evenimentul zilei” („cred că prin scris pot trece dincolo, mai aproape de Dumnezeu. Nu sunt un credincios habotnic, suntem peste tot cu El, nu trebuie decât să deschidem ochii și să-l vedem”) constituie doar strategii nonconformiste de promovare a cărții. Nici vorbă de așa ceva. A nu se înțelege, pe de altă parte, că „Înalt este numele tău” rămâne un roman religios propriu-zis. Dimpotrivă, și acestei cărți i s-ar potrivi memorabilele sintagme cu care Mihai Ralea întâmpină unele versuri argheziene: „În Evul Mediu, poetul ar fi fost ars pe rug”.
Valorificând informații din manuscrise de la mijlocul secolului al XVI-lea, Bradea recreează ethosul târgului transilvan ce avea să poarte numele de Bistrița, surprins chiar în momentul deslușirii unei identități. Adică atunci când cetatea – al cărei nume originar nu este pomenit niciodată, în ciuda deselor referiri la Klausenburg și Hermannstadt ori la zone precum Markplaz, Holzgasse, Durchgang etc. – pare a se desprinde de medievalitate și pășește timid spre Renaștere: după ce primise cu puțin timp în urmă dreptul de a-și extinde fortificațiile, târgul își edifică atât o istorie (prin contribuția „scribălăului” Christian Pomarius Baumgarten), cât și o catedrală conformă nou-apărutelor reforme protestante (prin angajarea „meșterului arhitect” Petrus da Lugano). „Înalt este numele tău” cuprinde instantanee din existența celor doi „părinți” ai „cetății uitate de rege și sfinți”, pe care le combină cu microistoriile aparent mult mai marginale ale rebelei Margareta (fiica judelui Thomas Werner), respectiv ale Mariei Simbriger, ingenua de 17 ani din Münzdorf (azi Herina, la 16 km de Bistrița). Rezultă patru povești întretăiate, doldora de date relativ ușor verificabile factual, precum și de întâmplări cu un grad mai accentuat de ficționalitate, dar, la rândul lor, pe deplin integrabile spiritului epocii: intrigi și comploturi pentru putere, judecăți/execuții odioase, vanități criminale și sinucideri ritualice, defulări sexuale și inhibiții cucernice, incendii devastatoare, ploi de pucioasă și înseninări miraculoase, sărăcie lucie de-a lungul și de-a latul târgului, insule de bogăție infatuată, eresuri, blesteme, rugăciuni într-o succesiune pe cât de amețitoare, pe atât de captivantă.
Însă cu adevărat fascinante rămân perspectivele ce intermediază transpunerea istoriilor locului. Aproape că nu există pagină din „Înalt este numele tău” care să nu conțină măcar o referire la ipostaza din care e văzută lumea. Priviri de „diavoliță”, „încremenite”, de „bou nătâng”, „încordate”, „ascuțite și precise”, „trufașe”, „învolburate, întunecate de noapte, poate neclare sau improbabile”, „sleite”, „drăcești și sfredelitoare”, „aprige”, „hămesite”, „golite de orice spaimă, dar nu și de furie”, gata să „înfulece”, „care surpă”, „bântuite și secătuite de somn sau de vise înfricoșătoare” ș.a. sunt concurate de ochi „bolnavi de curiozitate”, „înspăimântați”, „îngrețoșați”, „încețoșați”, „nevolnici”, „scăldați în lacrimi”, „bulbucați”, „flămânzi”, „năprasnici”, „verzui, adânciți în orbite”, emanând sau reflectând „teamă și groază” „măturând și măsurând strada” etc. Cum se vede, chiar dacă în târgul transilvan forfotesc preoți și călugări, iar biserica (reformată ori ba) e-n tot și-n toate, reprezentarea realității numai evlavioasă nu se arată a fi. De altfel, Christian Pomarius, Petrus da Lugano, Margareta și Maria au parte de o soartă tristă sau de-a dreptul tragică, evoluând de la mustrări de conștiință, depresie și izolare, până la sinucidere și moarte chinuitoare.
Romanul Ioanei Bradea propune totuși un filtru perceptiv suplimentar, o privire care pune în perspectivă puzderia de ochi ce populează cetatea, fiindcă aparține unei instanțe superioare/ulterioare care cunoaște toate însemnările scribului Christian Pomarius, deci, firește, epilogul existenței tuturor personajelor. Luând în considerare discursul narativ la persoana a II-a, aluvionar, pigmentat cu arhaisme/regionalisme ori cu termeni ecleziastici și cadențat de tonalități incantatorii, s-ar putea spune că perspectiva tutelară din „Înalt este numele tău” este a unui psalmist – postreligios desigur, dar deloc postcreștin. Iată un (prea) scurt exemplu din partea finală a cărții, unde protagonist este arhitectul Petrus da Lugano: „Însă de sus, din balconul turnului mare, învăluit într-o cumințenie pământie, cu apa șiroind din barbă peste cămașă și nădragi, cu coatele sprijinite pe balustrada lată și udă a balconului, nu te sinchisești de păcatele celorlalți, căci Dumnezeul tău mai presus de fire, atotvăzător, nevăzut și nepătruns, îi luminează deopotrivă pe cei care vin și pleacă din lume, pe cei care nimicesc sau durează catedrale, pe copiii care se sfădesc cu părinții lor sau pe cei care nu mai au decât să-i viseze – așa cum ești și tu, de altfel”. Acest joc al reflexiilor ce fundamentează „Înalt este numele tău” prilejuiește, în fapt, întemeierea unei povești despre nevoia de sens și de împlinire spirituală într-o lume în care Dumnezeu nu e de găsit în superstiții, ritualuri, dogme și rugăciuni febrile, nici măcar în catedrale sau în cărți. O viziune, bineînțeles, deloc nouă, dar cu atât mai intrigantă cu cât este reinterpretată de autoarea „Băgăului”, adică tocmai de prozatoarea care a facilitat identificarea „douămiismului” cu ereziile de tot felul.
„Înalt este numele tău” ar trebui, în mod normal, să provoace o reconsiderare apăsată a prejudecăților despre literatura tânără din România, mai ales în ceea ce privește potențialitățile și deschiderile ei creatoare.