Sari la conținut

Oltița Cîntec: „Numai 19% dintre lucrătorii culturali câștigă suficient”

Cercetarea intitulată „Munca în cultură 2025: Situația socio-economică și de sănătate a artiștilor și lucrătorilor culturali din România”, realizată de Cristian Pop, Rarița Zbranca și Lorena Copil, face parte din programul Re:form al Centrului Cultural Clujean. Acest program are ca scop susținerea proceselor care urmăresc depășirea modelelor tradiționale de dezvoltare organizațională, ținând cont de specificul fragil al sectorului cultural independent din România. Raportul din 2025 reprezintă cea de-a treia ediție a studiului, continuând edițiile din 2018 și 2022, pentru a urmări schimbările survenite în structura ocupațională, formele de angajare, condițiile de lucru și percepțiile asupra stabilității profesionale și stării de bine a lucrătorilor.

Într-un comentariu pe Facebook, criticul de teatru Oltița Cîntec extrage punctele principale ale raportului:

„Din acest studiu rezultă, printre altele, că venitul mediu lunar al unui lucrător cultural este de 4.524 lei, sub media națională (4.959 lei), că numai19% dintre lucrătorii culturali câștigă suficient pentru a-și asigura necesitățile, 72% au contract de muncă, dar stabilitatea financiară rămâne fragilă. […]
Situația socio-economică și de sănătate a artiștilor și lucrătorilor culturali din România e departe de-a fi așa cum trebuie într-un stat european ce suntem. Iată câteva dintre realități:

  • din rândul celor care nu au un contract de muncă (respectiv 28%), mai bine de jumătate (54%) plătesc voluntar pentru o asigurare publică de sănătate și încă 21% (care înseamnă 5,9% din eșantion) nu sunt asigurați.
  • 72% lucrează cu contract individual de muncă, dar aproape jumătate din ei au și alte colaborări
  • 44,5% dintre toți respondenții sunt angajați în sectorul cultural public, 10,2 % în sectorul cultural privat și 28% nu au un contract de muncă, iar 17,3% au angajatorul principal într-un alt sector decât cel cultural
  • dintre respondenții cu contracte individuale de muncă: 81% au un contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, 92% cu normă întreagă, 76% în sectorul cultural”.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.