Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 2 (558), 12 ianuarie 2017
CULTURA ŞI SOCIETATE
Lumea sub lupă
Vocabularul epocii
Gina Stoiciu
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-2-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_2_558ePaper.pdf
Limbajul fondează proiectul narativ al epocii. Ce ne spune limbajul epocii despre lumea în care trăim?
Rigoriştii spun că limba înseamnă ortografie şi dicţionar, pentru că ele impun codurile de normalitate lingvistică. Limbajul rămâne însă un organism viu, care se reinventează cu fiecare creaţie literară. Limba uzuală a străzii este în permanentă reconstrucţie, iar teoreticienii, pornind de la experienţele cristalizate în limbajul profan, inventează construcţii lingvistice de gradul doi. Planeta mediatică absoarbe şi vehiculează aceste noi construcţii lingvistice, înserându-le progresiv în gândirea colectivă.
Limba exprimă, limba semnifică, limba interpretează, limba normalizează gândirea colectivă. Să ne amintim cum explica sociologul Pierre Bourdieu mecanismul dominaţiei masculine. În timp ce bărbatul a fost asociat cu o serie de cuvinte simbolice pentru a cristaliza un etern masculin (sus, deasupra, clar, dominant), femeia a fost asociată cuvintelor care normalizau eternul feminin (jos, dedesubt, obscur, curbat, supus). Aceste caracteristici distinctive au fost folosite ca demarcaţie şi ca stigmate, iar în numele lor s-a constituit un raport de dominare acceptat de dominant şi de dominat.
Dicţionarul Oxford desemnează în fiecare an cuvântul anului: „selfie” în 2013, „a vapota” în 2014, „emoji” în 2015 şi „postadevăr” în 2016. Cuvântul „postadevăr” se referă la circumstanţele în care emoţiile şi opiniile personale au mai multă trecere decât faptele obiective; el ne obligă să observăm puţin utilizarea prefixelor. Nu desemnăm noi lumea de azi ca societate postmodernă, postindustrială, postumanistă, neoliberală şi postcomunistă?
Utilizarea prefixelor este o invenţie lingvistică salvatoare când e vorba să numim o continuitate care se schimbă. Când europenii au descoperit continentul american şi ţinuturi necunoscute de ei, le-au botezat cu ajutorul unui prefix: Noua Franţă, Noua Anglia, Noua Olandă. Oraşele au fost şi ele numite în aceeaşi manieră: New York, New Orleans. Utilizarea prefixelor pare să descrie o fostă perioadă, postulând că lucrurile s-au schimbat: suntem acolo, dar suntem şi în altă parte.
Înainte se vorbea de „colonialism”. După anii 1960, vorbim despre „neocolonialism”, pentru a semnifica noi forme de aservire a unor ţări de către alte ţări. Cuvântul „feminism” a fost lansat în limbajul curent după anii 1960; astăzi vorbim despre „postfeminisme”, adică de alte forme de feminism. La modul anecdotic, a apărut şi o mişcare ergonomică postfeministă, care reclamă proiectanţilor de scaune, mese şi birouri să ţină cont nu numai de caracteristicile antropomorfice masculine, ci şi de cele feminine, pentru că altfel putem vorbi de o practică discriminatorie, de o inegalitate în confort.
Cum arată noul arsenal lingvistic care numeşte epoca de azi? Vocabularul care transcrie epoca contemporana abundă în cuvinte ca: economie de piaţă, mondializare, multinaţionale, individualism, revoluţia numerică, feminism, multiculturalism, societate de consum, crize identitare. Actualităţile sunt evocate în termeni de gigantism: mega proiecte, mega centre comerciale, mega spitale, mega spectacole, megaproducţie, megastar. Se resimte inflamarea lingvistică, redimensionarea unor cuvinte, indicativul şi comparativul pălind în faţa superlativului.
Economismul invadează limbajul. Actorii şi cântăreţii trebuie să cucerească «părţi din piaţă». Logica contabilă şi comercială se extinde şi la prostituţie, care devine «comerţ lucrativ», la pornografia pe net devenită «serviciu cerut de clientelă», şi la maternitatea pentru altul transformata în «contract între interesaţi». Casele funerare îşi diversifică «produsele oferite consumatorilor», iar buletinele de ştiri vorbesc de «nervozitatea pieţelor financiare», de parcă băncile au simţire emotivă, se bucură, se întristează şi suferă. Semnalăm aici o strategie ortografică dintre cele mai subtile, utilizarea deturnată a ghilimelelor. Când vorbim de prostituţie şi pornografie ca fiind «comerţ lucrativ», folosim ghilimelele ironice. De altfel, jurnalismul recurge alternativ când la ghilimelele clasice, care încapsulează spusele cuiva şi întăresc sensul celor afirmate, când la ghilimelele ironice, care au efectul de a ridiculiza şi ruina deturnarea de sens.
Să vorbim şi despre vocabular. El se inventează pentru a numi noi practici sociale. Revoluţia numerică, considerată a patra revoluţie industrială, după invenţia maşinii cu aburi, invenţia electricităţii şi invenţia electronicii, a impus apariţia unui nou vocabular.
Un nou limbaj a fost integrat progresiv în viaţa noastră cotidiană: galaxie numerică, cyberspaţiu, realitate virtuală, cultură numerica, blog, site-uri specializate, forumuri numerice, carte numerizată, selfie, egoportert, ego numeric, memoria numerică, dependenţă numerică. Planeta numerică este locuită de utilizatori, cetăţeni numerici, postaci, comunităţi inteligente, hoarde numerice. A apărut şi o etică numerică destinată normalizării practicilor utilizatorilor. În noul vocabular numeric remarcăm şi utilizarea sufixelor. Am trecut de la „Web 1.0” la „Web 2.0”, pentru că utilizatorii folosesc o mulţime de noi aplicaţii. Și cum vom defini mâine schimbările de pe planeta numerică? „Web 3.0” sau poate „postweb”?
Se vorbeşte de „universul numeric” pentru a desemna o lume paralelă; în acest nou univers unii fabrică numericul, alţii îl vând, alţii se folosesc de el, iar cei care nu au acces la el devin „analfabeţi numeric”. Lumea nu este egală nici în universul numeric. Analfabeţii de mâine nu vor şti să-şi plătească facturile on-line. Infernul de mâine va semăna poate cu o bibliotecă on-line, iar biblioteca tradiţională va deveni un vestigiu al trecutului, un soi de vechi templu, în care ne vom plimba ca să revizităm trecutul.