CULTURĂ ŞI SOCIETATE
Rubrica LUMEA SUB LUPĂ
Individul nesigur
Gina Stoiciu
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 8 (564), 23 februarie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/02/sumar-nr-8-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/564_web.pdf
Paul este profesor pe contract, un profesor foarte apreciat de elevi. El este chemat şi revocat după un orar improbabil. Nemulţumit şi stresat de această nesiguranţă, Paul depune o plângere la direcţia şcolii. În plângerea sa, Paul îşi exprimă nemulţumirea personală, dar şi convingerea că un orar improbabil nu este potrivit cu etica şcolară şi profesională, care cere continuitate şi nu incertitudine.
La puţină vreme după depunerea plângerii, Paul primeşte un răspuns în care este anunţat că nu i se va mai prelungi contractul; direcţia şcolii îi mulţumeşte pentru serviciile lui şi îl anunţă că dispune de o listă lungă de profesori gata să accepte un orar improbabil. De altfel, şi colegii încep să îl trateze ca pe un reclamant indecent. Când Paul se plânge că a rămas fără loc de muncă, colegii îi dau de înţeles că este singurul responsabil pentru situaţia creată. Familia, la fel.
Paul este scandalizat şi decis să-şi caute dreptatea. Intră progresiv în spirala plângerilor. Într-un an ajunge la 80 de plângeri depuse la şcoală, primărie, poliţie şi tribunale. Paul nu mai trăieşte decât pentru această luptă, aproape iraţională. O injustiţie, o decepţie şi iată-l împins în stare depresivă şi în sindromul victimizării. Bătălia cu sistemul devine axa vieţii, raţiunea lui de a trăi. Paul este obsedat de legitimitatea revoltei lui. Zilele seamănă cu infernul administrativ. Paul se percepe uneori ca un Don Quijote modern care se bate cu morile de vânt, alteori ca un revoltat contra sistemului. Paul nu mai este nici în interiorul sistemului şi nici în afara lui. Şi atunci se întreabă: Cum de am ajuns aici? De ce am ajuns aici? Sunt oare un reclamant obsesiv, aşa cum îmi spune toată lumea? Această luptă oarbă cu sistemul îl conduce treptat la divorţ, la ruină şi apoi la sinucidere. Jungla sociala l-a izolat şi l-a scos din joc. Paul nu a înţeles că, într-o lume văzută ca un inventar de resurse, individul este o resursă utilă, dar uşor de înlocuit.
Într-un joc de oglinzi, iată-l pe Matei. Matei este itinerant, un SDF, un „fără domiciliu fix”, un om al străzii, unde a ajuns în urma unor drame personale care l-au aruncat într-o stare depresivă. Ziua, Matei este ocupat. Ocupat să-şi găsească ceva de mâncare, să se deplaseze în căutarea unui teritoriu care să îi permită să îşi satisfacă nevoia primordială de a se hrăni. Ocupaţia lui socială, invizibilă pentru alţii, este să privească spectacolul zilei. Din postul său de observaţie, el priveşte graba celor care fug la serviciu sau se întorc de la serviciu. Cei care muncesc nu au niciodată timp să privească ce se întâmpla în jur. Pentru oamenii grăbiţi, oamenii străzii sunt invizibili, inutili, fără funcţionalitate socială. Ei sunt marginalii care au ieşit din cursa socială, cărora nu trebuie să le dai atenţie.
Dar oamenii străzii observă lumea din jur, ei cunosc orarul oamenilor, orarul autobuzelor şi programul metrourilor. Ei scrutează comportamentul omului grăbit şi indiferent. Ei îşi pun întrebări despre nebunia de oameni şi maşini care aleargă în diferite direcţii. Ei înţeleg că, pentru oamenii grăbiţi, jungla este ziua. Pentru oamenii străzii, noaptea este jungla. Şi precaritatea te obligă să devii individualist. Noaptea începe bătălia pentru supravieţuire, pentru un loc de dormit. Noaptea devine teritoriul incertitudinii, al insecurităţii, al însingurării. Oamenii străzii trebuie să cunoască acele coduri ale categoriei lor sociale, pentru a nu primi o lovitură de cuţit în spate atunci când ocupă un teritoriu ocupat cu o seară înainte de un altul ca el. Noaptea, ei pot fi insultaţi sau atacaţi, li se fură avuţia, sacul cu mica avere pe care o deţin: poate un sac de dormit, poate o pernă şi ceva de băut.
În unele nopţi, când Matei nu îşi găseşte un loc de dormit, el se insultă pe sine: cum de ai ajuns în halul ăsta, de ce ai ajuns aici? După acest examen de conştiinţă eliberator, devine ceva mai senin: înseamnă că încă mai există, dacă îşi mai pune încă întrebări.
Cum să interpretăm aceste imagini în oglindă, inversate? Pentru Paul, jungla este ziua, pentru Matei, jungla este noaptea. Viaţa cotidiană ia adesea forma de monolog interior, pentru că, în mod paradoxal, reexaminarea de sine conferă violenţei sociale un caracter psihologic, individual. Atât competiţia socială, cât şi precaritatea absolută te obligă să devii individualist.
Şi individualism înseamnă să te simţi singur, nesigur şi responsabil de propria existenţă. Individualism înseamnă să evoluezi singur în jungla socială. Individualism înseamnă că fiecare individ trebuie să cunoască toate codurile categoriei lui sociale şi să înveţe lecţia realismului adaptării. Şi realismul adaptării este conformismul la ordinea stabilită, la spiritul epocii. Şi spiritul epocii este competiţia socială şi performanţa. Paul şi Matei trăiesc în postura de „individ nesigur”.
Expresia „individ nesigur” aparţine eseistului Alain Ehrenberg, care consideră că individualismul de masă şi-a început cariera cu aventura întreprinzătorului din anii 1990 şi cu triumfalismul reuşitei şi a evoluat, începând din anii 2000, cu generalizarea stărilor depresive. Dacă, pentru un învingător, totul este posibil, pentru un depresiv, nimic nu este interzis, dar nimic nu mai este cu adevărat posibil. Vulnerabilitatea, fragilitatea şi precaritatea individului constituie faţa invizibilă a competiţiei sociale. Individul nesigur cunoaşte inegalitatea socială, şi, când eşuează, îşi spune că nu merită reuşita.
Să amintim aici că toate cele trei figuri de eşec social în lumea de azi sunt şomerul, drogatul şi itinerantul, iar cele trei figuri de reuşită sunt omul de afaceri îmbogăţit, fotbalistul sau sportivul devenit campion şi actorul celebru plătit nu la valoarea prestaţiei lui, ci la preţul celebrităţii lui.
Paul şi Matei sunt două figuri inversate ale individualismului social.