CULTURA URBANĂ
Oraşul hibrid. Experimente în modelarea spaţiilor sociale
Bianca Elena Trantescu
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 8 (564), 23 februarie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/02/sumar-nr-8-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/564_web.pdf
Lucrarea Iasminei Răceanu, câştigătoare a concursului „România mea este…”, organizat de Google România în 2012 şi afişată pe data de 1 decembrie 2012 pe google.ro, ilustrează armonia şi, deopotrivă, raţiunea ca elemente ce stau la baza societăţii de care avem nevoie astăzi şi-n viitor.
Dată fiind puternica influenţă pe care o are asupra societăţii, urbanismul îşi construieşte şi îşi reînnoieşte principii şi idei de forţă care să facă faţă creşterilor demografice uriaşe. În prezent, proiectăm cadrul în care trăim având ca ţel sau promisiune o transformare a cantităţii în calitate. Rem Koolhaas, în lucrarea intitulată „What Ever Happened to Urbanism?” („Ce s-a întâmplat cu urbanismul?”), descrie tentativa sau dorinţa urbanismului de a înlocui cantitativul cu puterea calitativului drept o „magie care n-a mers”, punând întreaga vină pe principiile modernizării accelerate a societăţii în care trăim. În opinia sa, termenul „oraş” îşi pierde semnificaţia fundamentală, ajungând chiar să atingă irelevantul. Singura soluţie pe care o întrevede Koolhaas este redefinirea relaţiei cu oraşul, astfel încât să înţelegem că suntem actori pe această scenă, susţinători ai dezvoltării sale pe baza a ceea ce există deja. Ideile vehiculate de Koolhaas par a fi condensate de ceea ce numim „oraş hibrid”.
Platforme precum Hybrid Space Lab creează forme reprezentative pentru largul concept de „oraş hibrid”, conectându-le automat la ideea de „smart urbanism”. „Soft Urbanism”, spre exemplu, promovează încorporarea mediului digital în spaţiul urban, arhitectural, social şi cultural, formulând noi ipoteze pentru dezvoltarea urbană durabilă. Conceptul „Soft Urbanism” invită populaţia să contribuie la construirea mediului urban, creând o legătură limpede între cel care iniţiază actul de proiectare urbană şi simplul locuitor care poate veni cu o contribuţie semnificativă. Vorbim, astfel, despre o colaborare între specialist şi persoana care suportă consecinţele, benefice sau nu, actului desfăşurat de acesta. Colaborarea între simplul locuitor al oraşului şi cel care proiectează cadrul urban al oraşului aduce cu sine naşterea aşa-numitului „spaţiu psihologic”, spaţiu care oglindeşte nevoile populaţiei şi le satisface deopotrivă printr-o proiectare raţională.
Limitarea la spaţiul fizic nu mai poate descrie evoluţia oraşului de azi; digitalul vine în completarea acestei ecuaţii a dezvoltării urbane, oferind noi posibilităţi de înţelegere şi perfecţionare a spaţiului proiectat. Oraşul este conceput ca o entitate organică, lanţuri de reţele interconectate şi mereu active, capabile a „furniza energie” pentru transformările urbane. Astfel, dezvoltările care apar în cadrul acestor reţele pot fi imprevizibile. Spaţiile hibride se vor a fi axate pe dezvoltarea unor medii pozitive, funcţionând ca generatoare de identitate. Atâta timp cât identitatea locului vizat este adusă în discuţie şi cântărită, putem spune că nu mai există pericolul căderii sub tăişul ascuţit al dezvoltării accelerate.
Acest tip de oraş se construieşte pe baza ecosistemelor şi a factorului cognitiv, neluând însă în calcul punctul de vedere afectiv. Este propusă, în această idee, o regândire a conceptului. „Affective smart city” (Michiel de Lange, „The Smart City You Love to Hate” [„Oraşul eficient pe care iubeşti să-l urăşti”]) defineşte oraşul ca întreg funcţional, în care o componentă cheie este şi dimensiunea psihologic-afectivă. La acest nivel al afectului se pune problema altfel: important este să găsim o cale de-a înţelege oraşul, în loc să-l definim sub diverse forme. În momentul în care luăm în considerare factorul afectiv, ne întoarcem la elementele fundamentale, primordiale despre care vorbeşte şi Koolhaas, reuşind să construim oraşul viitorului prin identitatea locului vizat.
Văzut ca un organism viu, oraşul evoluează mai ales prin dimensiunea socială. Alisa Silanteva (Kazan State University of Architecture and Engineering) propune un model de spaţii sociale care oferă un nou stil de viaţă, reducând necesitatea mijloacelor de transport şi accentuând relaţiile dintre indivizii societăţii. Aceste elemente-cheie sunt prezente într-o serie de lucrări artistice realizate de Iasmina Răceanu, elevă a Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Suceava. Tehnica simplă de lucru, alături de conglomeratul de viziuni şi idei exprimă întocmai această necesitate de a înlocui cantitativul cu ceea ce înseamnă calitativ. Acest fragment din „România mea este…” reprezintă un exemplu de lume care se dezvoltă prin identitate naţională. Lucrările Iasminei poate că se îndepărtează, la prima vedere, de un research din sfera urbanismului, însă reprezintă tocmai esenţa echilibrului pe care îl căutăm atunci când ne gândim la un oraş al viitorului. Ideea de spaţiu hibrid o regăsim aici la nivelul abstractului, acolo unde artista caută să construiască o punte între mai multe lumi, creând un tot funcţional. Transformarea spaţiului este totală şi eficientă în acelaşi timp. Evoluţia gradată şi raţională a cadrului urban presupune raportarea la expresia unei identităţi comune şi acceptarea contribuţiei celorlalte sfere înrudite cu urbanismul şi arhitectura.
Notă: Bianca Elena Trantescu este studentă la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Cluj-Napoca.