CULTURA VIZUALĂ
Limbajul nou al picturii religioase
Mihaela Proca
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 12 (568), 23 martie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/03/sumar-nr-12-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_568_w.pdf
Elena Murariu este deprinsă cu migala lucrului la icoane, ca restaurator de scene pictate, atât murale, cât şi de şevalet. Precum iconarii anonimi din veacurile apuse, „zugrăviţa” se simte chemată să alcătuiască o morfologie nouă pentru pictura ortodoxă, un limbaj formal al vremurilor noastre, de început de mileniu al treilea al creştinismului.
Ni se pare cuvenit a sublinia, pentru o încadrare stilistică a generaţiei contemporane, câteva repere în evoluţia recentă a domeniului. Sintaxa rămâne cea tradiţională: bidimensionalitatea compoziţiilor desfăşurate în prim-plan, ordonarea figurărilor după axe strict ortogonale, ce pot părea rigide prin simetria şi repetitivitatea lor; reducerea cadrului scenografic la câteva linii de fugă, menite a sugera naraţia întreagă. Elementele de morfologie sunt cele care individualizează fiecare iconar în parte. Toţi artiştii inspiraţi reinterpretează, în lucrările originale, temele şi principiile iconografice tradiţionale, pe care le respectă şi în cursul restaurării.
Expoziţia intitulată „Înălţarea şarpelui de aramă”, deschisă la Librăria Bizantină din Bucureşti, în 16 martie 2017 (până de Paşti), este un studiu de caz, în termenii unui proiect contemporan. Sunt expuse schiţele premergătoare şi variantele de lucru care au dus la alcătuirea, în forma finală, a icoanei „Înălţării Sf. Cruci”, pentru mănăstirea Lupşa, din Apuseni. Totodată, sunt prezentate şi lucrări care ilustrează istoria Crucii, cu episoade din Vechiul şi Noul Testament, de la Păcatul originar şi până la Înălţarea Crucii.
Titlul expoziţiei evocă un popas de cumpănă şi de inspiraţie al lui Moise, când îşi conducea poporul în lunga pribegie a întoarcerii la vatra neamului său. Asemenea alăturări diacronice în timp sunt o constantă în iconografia muralismului postbizantin balcanic şi rusesc. Dar, pentru pictura de şevalet – indiferent de suport: lemn, pânză sau hârtie – expozeul tematic este nevoit să fie sintetic şi, în consecinţă, devine mai pregnant, fiind constrâns de dimensiunile reduse.
Subiectele redate în grafica Elenei Murariu de la Librăria Bizantină sunt din cele două cicluri de Patimi biblice: Patimile evreilor şi Patimile lui Iisus Cristos, salvator El singur al comunităţii creştine. Dintre acestea, amintim: Adam şi Eva călcând porunca, Moise invocând pe Amalec, Moise punând pe stâlp şarpele de aramă, Avraam şi Isaac urcând pe munte, Iisus Cristos urcând Golgota, Drumul Crucii, Răstignirea, Dezvăluirea şi dezgroparea Crucii, Sf. Maria Egipteanca şi ierarhul Sofronie, Sf. Mucenici, precum şi diferite variante ale Crucii, din surse literare diferite.
Aspectele formale sunt influenţate de stilul monumentelor la care a lucrat restauratoarea, îndeosebi de cel al bisericii Fundenii Doamnei, ctitoria cantacuzină din Bucureşti. Locaşul este singular – în cadrul artei brâncoveneşti – în privinţa decorului faţadelor din stucatură şi al elementelor din piatră, pe linia curentului islamist din leagănul civilizaţiei dintre Tigru şi Eufrat, aflat în mare vogă la vremea aceea, a turcocraţiei învingătoare şi în Balcani.
Piesa centrală a expoziţiei este icoana „Înălţării Sf. Cruci”, de dimensiuni mari: 170×90 cm. Dreptunghiul înalt este împărţit în două scene suprapuse, comemorând atât Înălţarea Crucii, de către episcopul Nicodim, în dublă redare şi în prezenţa Sf. Împăraţi Elena şi Constantin, cât şi readucerea acesteia la Ierusalim, după captivitate, 300 de ani mai târziu, pe timpul lui Heraclius. Scena superioară, având Crucea în mijloc, este înconjurată de alte opt secvenţe importante din naraţie, provenite din surse biblice şi din Acatistul dedicat.
Tipologia recognoscibilă a Elenei Murariu se caracterizează prin corporalitatea aplatizată, prin siluetele mult alungite şi subţiate, cu capete prelungi şi trăsături emaciate. În aceste coordonate stricte, postúrile corpurilor şi gesturile apar cu o expresivitate sporită, rezultată tocmai din „economia” mijloacelor plastice, din restrângerea figurărilor şi a elementelor de fundal. Traseul curb al conturelor, şerpuirea liniilor interioare de demarcaţie, ca şi rafinamentul decorului (păuni, pomul vieţii, păsările din rai, heruvimii etc.) – sunt aspecte distincte, recognoscibile, ale zugrăviţei. Restrângerea gamei cromatice la două-trei culori, cu laviuri intermediare, preţiozitatea aurului, luciul mat al suprafeţei pictate pe lemn – sunt caracteristici definitorii ale unui artist cu o practică îndelungată, care transpune evlavia pe înţelesul tuturor. Execuţia minuţioasă este un atribut al „cuminţeniei” inspirate de harul desenării. Mai adăugăm acurateţea titlurilor lucrărilor şi a redării citatelor, cu indicarea sursei, caligrafierea, precum şi iscălitura particulară (anul, „de mâna Elenei Murariu”); toate acestea arată smerenia zugrăviţei din Bucovina şi respectul pentru cuvântul sacru.