O carte cu ecou: „Dark Academia” de Peter Fleming – despre zombificarea universităților

Scriitorul kenian Basil Mutelia face o percutantă recenzie volumului lui Peter Fleming „Dark Academia. Cum mor universitățile”. Cartea este disponibilă integral pe jStore:

https://doi.org/10.2307/j.ctv1n9dkhv
(descărcarea se face pentru fiecare capitol)

În prezentarea pe care o face Mutela, volumul lui Fleming este „diagnosticul unei boli terminale”. Dincolo de sentențiozitatea prea mare, comună atât volumului lui Fleming, cât și review-ului lu Mutela, comercializarea excesivă a învățământului superior (alături de alte fenomene care rămân neanalizate) a determinat o depreciere a universităților la nivel global și o gravă depreciere a mediului academic, cu efecte din cele mai diverse, de la scăderea amplitudinii intelectuale la burnout. Sau, cum rezumă scriitorul kenian, „[această carte] mi-a oferit vocabularul necesar pentru a înțelege burnout-ul prin care am trecut nu ca pe un eșec personal, ci ca pe un răspuns logic la un sistem defectuos. A fost imboldul de care aveam nevoie pentru a privi dincolo de zidurile universității în căutarea unei vieți și a unei cariere.”

Pe urmele capitolelor din „Dark Academia”, Mutela face un rezumat în 10 puncte:

1. Universitatea este o „instituție zombie”: Umblă și vorbește ca un loc de învățare, dar nucleul său a fost consumat de managementul corporativ, lăsând o cochilie goală care imită ceea ce a fost odinioară.
2. „Profesionalismul toxic” este cultura predominantă: Un etos performativ de suprasolicitare, competitivitate și pasiune simulată maschează un sistem de exploatare, creând un mediu în care suprasolicitarea este norma, nu excepția.
3. Valoarea cadrelor didactice este redusă la un rezultat metric: Valoarea ta ca profesor nu constă în predare sau contribuția ta intelectuală, ci în capacitatea ta de a genera „produse” măsurabile – publicații, granturi și citări.
4. Imperativul „Publică sau piere” este structural sadic: Sistemul este conceput pentru a crea o stare permanentă de anxietate și insecuritate profesională, în special pentru cercetătorii aflați la începutul carierei, forțându-i să intre într-un nesfârșit ciclu de producție.
5. Administrația este noua activitate centrală a universităților: Creșterea reală se manifestă în rolurile manageriale și administrative, care impun regimuri de audit și conformitate ce strangulează predarea și cercetarea propriu-zise.
6. Agenda „Impactului” este adesea o farsă: Presiunea de a demonstra „impactul” social al cercetării duce adesea la exerciții artificiale de bifare a căsuțelor, care distorsionează cercetarea intelectuală autentică.
7. Precaritatea este o caracteristică, nu un defect: Dependența de o armată vastă și prost plătită de adjuncți și cercetători cu contract pe durată determinată este esențială pentru modelul de afaceri, asigurând o forță de muncă disponibilă, dar cu puțină putere sau siguranță a locului de muncă.
8. Cinismul este mecanismul colectiv de adaptare: Majoritatea cadrelor universitare sunt cinice în privat în ceea ce privește cerințele sistemului, dar acest cinism este pasiv. Permite jocului să continue, deoarece toată lumea se teme prea mult să se oprească din joc.
9. „Brandul” este singurul care contează: Principala preocupare a universității este brandul lor de piață (și poziția în clasamente). Educația și cercetarea sunt doar instrumente de marketing pentru a atrage clienți (studenți) și investiții.
10. Evadarea este o alegere legitimă și adesea salvatoare pentru sănătatea mintală: Fleming legitimează dorința de a părăsi mediul academic. Recunoașterea faptului că sistemul este disfuncțional, în loc să internalizezi eșecul său ca fiind al tău, este primul pas către eliberare și către o viață profesională mai sănătoasă.

vezi și: