Festivismul specific – și, mai nou, dorința de a promova șovinismul în locul unui naționalism de bun-simț – acoperă cu straturi de profundă uitare adevărata față a sărbătorii Marii Uniri. Iar chipul real, necosmetizat, al acestei sărbători include realitatea că mai toți oamenii importanți ai momentului 1 decembrie 1918 au ajuns, în doar câteva decenii, în dizgrația statului român, în închisorile comuniste, iar mulți chiar au murit acolo, victime ale unui regim inuman.
Paradoxal – dacă nu ar fi criminal de-a dreptul – este că tratarea lui 1 Decembrie în cheia naționalismului îngust, festivist și contrafăcut a început în anii comunismului. Același PCR care îi ucisese pe liderii politici ai Marii Uniri a început un cult al acestei date calendaristice, în dispreț total față de propria istorie, propriile crime și realitatea istorică.
Ando Andrei face un punctaj cu liderii care „au făurit România mare” și care au fost încarcerați și/sau uciși de comuniști. Mai toți. Maniu, Mihalache, Gh. Brătianu, Halippa, Ilie Lazăr, Aurel Vlad, Hațieganu, Ciugureanu, Sever Bocu, Ghiță Popp, Ion Fluieraș, Aurel Dobrescu, George Grigoraș.