Sari la conținut

Ecouri ale expoziției dedicate Dunării romane la Muzeul Național de Istorie

Expoziția „Dunărea, fluviul care a modelat o lume. Teritorii romane între Porțile de Fier și Marea Neagră” a fost deschisă în februarie și va putea fi văzută până în toamna acestui an. MNIR a reunit obiecte de la numeroase muzee din țară, conturând un demers expozițional care să recreeze anii în care Dunărea (până la Marea Neagră) era un fluviu intern, nu o graniță a Imperiului Roman. (Din păcate, doar malul nordic este „prezent” în expoziție).

Având drept punct de pornire și fundament documentar albumul Limesul dunărean din România, realizat în cadrul Programului Național Limes, dedicat înscrierii acestor situri pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, expoziția depășește cadrul unei sinteze cunoscute și aduce în prim-plan piese arheologice rezultate ale unor cercetări arheologice recente sau ale unor reinterpretări bazate pe cele mai noi date științifice. Aceste artefacte sunt expuse într-un discurs care le restituie contextul istoric, funcțional și peisagistic.

Fluviul a fost mult mai mult decât o linie de apărare: a fost o arteră de circulație, schimburi și control, modelând peisaje și comunități de-a lungul întregului său curs inferior. Expoziția aduce în prim-plan o viziune actualizată asupra acestui teritoriu, de la Porțile de Fier până la Marea Neagră.

Co-organizator al expoziției, arheologul Ovidiu Țentea notează: „Promitem istorie serioasă, spusă fără încruntare academică, cu armuri, frontiere, multe peisaje frumoase și camere dichisite din MNIR.”

Față de alte evenimente muzeale, actuala expoziție de la MNIR a provocat reacții entuziaste și aprecieri – nu doar din partea istoricilor.

De asemenea, albumul documentar pe baza căruia a fost construită expoziția este disponibil online pe site-ul muzeului, în română și în engleză, în format ePaper:

LANSAREA VOLUMULUI LIMESUL DUNĂREAN DIN ROMÂNIA

Citeste aici

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.