Târgu Jiu: Conferința Internațională Filosofia Formei
Cel mai influent analist global al operei brâncușiene, istoricul de artă german Friedrich Teja Bach, Dr. Doina Lemny, cel mai important expert recunoscut internațional, în viața și opera lui Brâncuși, precum și britanicul David Grob, cel mai important colecționar al fotografiilor originale realizate de Brâncuși au vorbit participanților la conferință, între care se află experți în domenii diverse, de la artiști vizuali și istorici de artă, la diplomați de carieră și filosofi, specialiști în patrimoniu, restaurare, arhivare, matematică sau optoelectronică.
Dezbaterea a fost moderată de Dr. Jonathan Vernon, istoric de artă din Londra, specializat în sculptură modernă.
În prelegerea sa, Friedrich Teja Bach afirmat că:
„Brâncuși a preluat personal aparatul foto deoarece imaginile sale nu erau simple reproduceri, ci un ghid explicit prin care el îndruma cu autoritate publicul cum trebuie privită și înțeleasă sculptura sa”
Dialogul cu cei prezenți a fost unul intens, istoricul de artă răspunzând, în stilul sau inconfundabil, tuturor întrebărilor.
„Deși ca sculptor era un clasic obsedat de precizie, ca fotograf, Brâncuși s-a manifestat ca un romantic care a cultivat intenționat imperfecțiunea tehnică și greșelile de developare pentru a capta intimitatea artistică și vibrația formelor.
În ultimii ani de viață, Brâncuși a încetat să mai producă sculpturi noi și și-a dedicat timpul exclusiv rearanjării obsesive a lucrărilor în atelier; el considera spațiul laboratorului său o structură vie și o pânză în timp, spre deosebire de muzee, care transformă arta în simple produse, scoase din context” – a mai spus Teja Bach.
Doamna Dr. Doina Lemny, autoarea a mai multor studii valoroase despre viața si opera lui Brâncuși, recunoscute la nivel mondial, a afirmat în cadrul dezbaterii un lucru special: „Fotografia și sculptura sunt inseparabile în viziunea lui Brâncuși; în mod eronat muzeele le expun separat, deși artistul a conceput imaginea bidimensională ca pe un mediu obligatoriu pentru a exprima și elibera esența tridimensională a sculpturilor sale”.

Marele colecționar britanic David Grob, deținător a peste 2000 de fotografii originale Brâncuși, prezent la Târgu Jiu la vernisajul expoziției Brâncuși. Fotografia. Atelierul Invizibil. a prezentat aspecte inedite legate de modul de lucru al marelui sculptor: ”Viața de zi cu zi în atelierul lui Brâncuși era guvernată de procesul fotografic; oaspeții care înnoptau la el nu puteau folosi baia dimineața deoarece artistul își transformase permanent cada într-un laborator de developare improvizat, plin cu zeci de imagini lăsate la spălat”
În cadrul conferinței o secțiune specială a fost dedicată diplomației culturale, panel moderat de Aura Woodward, Directoarea Institutului Cultural Român din Londra. Intervențiile principale au fost susținute de doamna Simona Mirela Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României la UNESCO, domnul Cristian Bădescu, ambasadorul României în Norvegia, Janina Sitaru – șefă de cabinet a vicepreședintelui Parlamentului European Victor Negrescu, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe al României, Raluca Neagu, ministru consilier, Direcția Diplomație Culturală, Educație și Știință, Ministerul Afacerilor Externe.
Dezbaterile au avut în centrul lor ideea, împărtășită de toți diplomații de carieră prezenți, că influența culturală uriașă a lui Brâncuși, atât în artă, filosofie, muzică, dar și în științe, trebuie să devină o platformă strategică de diplomație culturală. Brâncuși are un capital simbolic extraordinar care ar trebui valorificat mult mai bine de către statul român, inclusiv prin alocarea resurselor financiare adecvate pentru consolidarea imaginii și statutului României în lume. Diplomația culturală este o investiție pe termen lung, iar Brâncuși trebuie să devină un instrument principal de diplomație culturală.
„E important să facem o legătură mai puternică între Brâncuși și România astfel încât să stimulăm oameni din întreaga lume să vină să-l cunoască, acasă în România, la Târgu Jiu în primul rând” a precizat Simona Mirela Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României la UNESCO,
Centrul Brâncuși Târgu Jiu
