Teodor Brateş:
Tocmai descifrarea raţiunii unor asemenea spectacole merită cea mai mare atenţie. Însăşi noţiunea de „cultură economică” impune trecerea de la aparenţe la esenţe.
EPAPER revista Cultura
Un loc pe podium înseamnă mult din perspectiva PR. Conferă plusvaloare „puterii exemplului”, înscriindu-se, ca stil, ca mesaj, în rândul „poveştilor de succes”. Cum, însă, în lumea afacerilor nimic nu este gratis, apare şi întrebarea legitimă: cât costă astfel de spectacole şi cine plăteşte? Dacă diverse Topuri au ajuns la zeci de ediţii anuale, nu încape îndoială că sunt profitabile. La modul simbolic, chiar şi simplilor privitori. Le oferă măcar teme de reflecţie.
„Ordine de zi” pe naţiune. Pe câmpul de luptă (cine poate să conteste că economia, prin concurenţe acerbe, nu seamănă cu bătălii în toată regula?), cei remarcaţi prin fapte de arme deosebite sunt citaţi prin „ordine de zi” ale comandanţilor. Unora li se acordă şi decoraţii. La Topurile oamenilor de afaceri se distribuie doar diplome, dar ele au aceeaşi funcţie recompensatorie, iar vizibilitatea pe care o asigură în spaţiul mediatic reprezintă mai mult decât un „certificat” de respectabilitate.
Tocmai descifrarea raţiunii unor asemenea spectacole merită cea mai mare atenţie. Însăşi noţiunea de „cultură economică” impune trecerea de la aparenţe la esenţe. Avem de-a face cu o mare diversitate de Topuri, iar alcătuirea lor presupune operaţiuni complexe cu indicatori economico-financiari. În funcţie de numărul unor astfel de indicatori, judecata de valoare are o bază mai mult sau mai puţin solidă. Bunăoară, un Top prestigios a luat în calcul cifra de afaceri, solvabilitatea, profitul, absenţa datoriilor la stat. Un altul s-a mărginit la volumul profitului. Oricum, se apelează la criterii a căror valabilitate a fost reconfirmată în timp. Totodată, „premianţii” sunt grupaţi pe domenii de activitate în raport cu dimensiunea firmelor, cu situarea în regiuni de dezvoltare etc, fapt care permite analize comparative fezabile.
Partea şi întregul. Ceea ce prezintă, incontestabil, un interes real vizează posibilitatea oferită de asemenea Topuri de a se studia fenomenele economico-sociale la scară naţională, în funcţie de firmele care „dau tonul”, care, dobândind rolul de vedete, de promotoare a unui anumit tip de vedetism, imprimă lumii afacerilor o evoluţie cu tendinţe de generalizare. De exemplu, 260 de companii de top, în cea mai mare parte filiale ale unor multinaţionale, au o cifră de afaceri cu o pondere de 37% din totalul pe economie, iar alte 436.000 de companii deţin doar 11% din respectivul total.
Dacă ne îndreptăm atenţia asupra oamenilor de afaceri, constatăm, de asemenea, lucruri interesante. Averile celor situaţi pe primele 10 locuri în Top 300 au crescut, în medie, faţă de anul trecut, cu 8 procente, respectiv cu un ritm aproape dublu faţă de sporul de produs intern brut (PIB). Pragul minim de la care o persoană intră în Top 300 s-a „înălţat” semnificativ, ajungând la 20-21 milioane euro, adică a înregistrat o creştere de 20% faţă de anul trecut. Sunt şi alte elemente care merită să fie luate în seamă. În timp ce în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest – una dintre cele mai bogate – sunt incluşi 19 oameni de afaceri în Top 300, în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est – cea mai săracă – sunt 25 de oameni de afaceri menţionaţi în acelaşi Top.
Din toate aceste cifre, pot fi desprinse concluzii utile pentru înţelegerea a ceea ce înseamnă economia românească în prezent, a ceea ce defineşte, pe ansamblu, societatea în care trăim. Inegalităţile continuă să se adâncească nu numai la capitolul venituri, ci şi în materie de dezvoltare teritorială, de calitate a vieţii. Dar, să nu insist asupra acestei teme. Unul dintre cei mai aprigi ultra-liberali ne-a avertizat: „Critica inegalităţilor este în totalitate un atac împotriva libertăţii”.
Cantitate şi calitate. M-am referit la criterii şi la indicatori. Aproape totul se concentrează pe elemente de ordin cantitativ când se stabilesc tot felul de clasamente. Referindu-se, cu decenii în urmă, la cel mai expresiv indicator, Robert Kennedy remarca: „PIB măsoară tot mai puţin din ceea ce face ca viaţa să fie trăită”. Fără reintegrarea economicului în social, avem parte de tot mai grave inegalităţi, maximizarea – cu orice preţ – a profitului ducând la o polarizare ieşită din matca normalităţii (ca să folosesc un eufemism). Nu este vorba aici despre „condamnarea” bogăţiei, în general. Dimpotrivă, dacă tot evoc personaje din istoria mai apropiată sau mai îndepărtată, ne reamintim că pe la sfârşitul anilor ’20 din secolul trecut, lozinca „Îmbogăţiţi-vă!”, lansată de un lider bolşevic, Nikolai Buharin, a fost echivalentul semnării propriei sentinţe de condamnare la moarte. Creşterea numărului de bogaţi în societate este un deziderat întru totul legitim, din toate punctele de vedere.
Nu pun aici în discuţie cazuri de îmbogăţire cu iz penal şi nici cu unele conotaţii etice, deşi subiectul este cât se poate de fierbinte aici, la noi, în România. Notez, însă, că în criteriile folosite pentru Topurile autohtone nu găsim niciun fel de elemente de ordin social. În context, reamintesc că, în Franţa, s-a constituit o comisie condusă de laureatul Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, care are ca scop identificarea modalităţilor de obţinere a performanţelor economice doar în condiţiile asigurării unui real progres social. Astfel, se studiază mai serios şi economia non-monetară, punându-se accentul pe fapte şi date cum sunt speranţa de viaţă, educaţia, sănătatea, inegalităţile, traficul de carne vie, drogurile, degradarea mediului şi multe altele situate la interferenţa economicului cu socialul. Poate că toate acestea, inclusiv conceptul de responsabilitate socială, spun ceva şi oamenilor de afaceri autohtoni, mai ales celor aflaţi în Topuri.