Sunt rarisime momentele când un artist consacrat într-o disciplină anume își expune public părerile despre realizări din alte arte. Și e mare păcat că așa stau lucrurile. Dacă cronicarii din toate artele au un impact tot mai mic asupra receptării unor opere, marii artiști ar putea umple locul vacant, ajutând nu doar la formarea/maturizarea gustului public, ci și la dialogul (din ce în ce mai obligatoriu) între arte. Ar fi nu doar un endorsing pentru alți artiști, ci și o nuanțare a paradigmei de receptare.
Lui Călin Dan i-a plăcut „Plaha”, dar multe dintre elementele pe care le punctează nu sunt cele pe care le-ar remarca un critic de film:
„Plaha” este realizat cu o expertiză la nivelul intrigii, dialogului, limbajului vizual care ar trebui să rușineze pe autorii serialelor diareice promovate de britanici, ca să nu mai vorbim despre penibilele producții din țara noastră superioară, acelea care pendulează între un amatorism stânjenitor și un intelectualism fără nici o ancoră socială în afara micului grup care se face că bea la vernisaje. Spre deosebire de filmele cu teză, care omoară mesajul prin ambiții estetice soixante-huit-arde, „Plaha” e profund social […]
și
Nu am fost dezamăgit – serialul e o descriere grafică, de bandă desenată, a ceea ce putem crede că a dus Moldova pe marginea prăpastiei în sec. 21. Filmul contemporan este profund îndatorat benzii desenate, iar când această datorie este achitată corect, produsul e notabil.
Articolul integral, pe Facebook: