Totul a plecat de la un fragment din „Tot înainte” publicat zilele trecute pe facebook. A urmat o campanie furibundă împotriva ei, inițiată de câțiva nostalgici comunist-naționaliști și preluată de o rețea de boți (cu formulări standard) și insulte greu de imaginat.
„Am șters multe comentarii, dar e interesant cum au apărut ele: întâi au fost unele aparent rezervate – hai, că n-a fost chiar așa, exagerați –, apoi au apărut unele contondente, mincinoaso, habar n-ai, apoi s-au îndesit unele obscene [..]” – scrie Ioana Nicolaie.
Este complet inacceptabil că rețelele sociale tolerează un asemenea limbaj. Iar în ceea ce privește mecanismul pus la dispoziție de facebook – să reclami contul care proferează injurii sau intimidează – cum poți face asta cu zeci sau sute de conturi? Parte dintre ele sunt înființate cu o lună-două în urmă și care au 10-20 de „prieteni”, iar asta înseamnă că și blocarea lor ar avea efecte nesemnificative asupra fermei de boți. Altele ar fi activate deîndată.
Violența de limbaj (și potențial nu doar de limbaj) este extrem de mare pe rețelele sociale. Totuși, în spatele ei sunt doar câteva sute sau mii de sociopați și extrem de multă tehnologie prin care aceștia vor să dea impresia că sunt în număr extrem de mare.
Prima frână care poate acționa asupra acestei violențe este stoparea limbajului violent și jignitor. La asta trebuie să participăm cu toții și să cerem rețelelor sociale filtre prin care să o elimine în mod consecvent.
Violența verbală nu este o expresie a libertății cuvântului. Este doar o expresie a lipsei de argumente sau a incapacității de a formula un punct de vedere care să aibă sens. Orice opinie critică poate fi formulată decent, chiar și atunci (sau cu atât mai mult atunci) când realitatea din spatele ei este revoltătoare. O formulare violentă sau o insultă nu creează niciodată o platformă pe care să se poată construi o soluție.
Violența de limbaj este cea care susține radicalizarea și fragmentarea socială de azi. Luați-le expresiile violente tuturor extremiștilor și veți vedea că rămân fără „platformă politică” sau „identitate culturală”. Asta prin simplul fapt că ar trebui să ofere un discurs articulat.
Mai jos: fragmentul care a provocat valul de insulte. Cum precizează și Ioana Nicolaie, fragmentul acoperă doar o pagină dintr-un volum în care alte 200 de pagini sunt pe aceeași temă. Cartea a fost publicată în 2021, dar a fost descoperită de valul de hateri abia după republicarea acestui fragment pe facebook.
