Teodor Brateş:
BNR consideră că economia nu se află în prag de supraîncălzire şi că dinamica cererii nu este, deocamdată, de natură a produce inflaţie. Să reţinem formulele: „în prag” şi „deocamdată”. Prin urmare, se manifestă prudenţă în aprecieri, ceea ce şi trebuie. Nu pentru a evita temerile, ci doar pentru a informa corect.
EPAPER revista Cultura
Din prudenţă, am recurs – în titlul însemnărilor de faţă – la ghilimele (în condiţiile actualei campanii anti-plagiat), iar din super-prudenţă (instinctul de conservare!) doresc, în completare, să precizez că am redat una dintre cele mai percutante Legi ale lui Murphy. Acestea fiind spuse, să atac abrupt subiectul principal.
COABITAREA OPINIILOR. Ce să înţeleagă bietul cetăţean (eufemism pentru „muritorul de rând”) nefamiliarizat cu sofisticatele concepte economice din alăturarea a două aprecieri: „economia românească trăieşte momente astrale” (extras din articolul unui reputat analist) şi „oamenii de afaceri sunt îngrijoraţi de avansul consumului” (citat dintr-un studiu al EY România)? Mai pe scurt, cum s-ar putea caracteriza actuala evoluţie economică a ţării?
Analizele care-şi propun ca obiect rezultatele economice din primul semestru (Institutul Naţional de Statistică a reconfirmat recent un spor al produsului intern brut de 5 procente faţă de perioada similară din 2015) au parcurs întregul drum de la euforie până la îngrijorări majore, trecând prin toate nuanţele posibile şi imposibile. Sigur, diversitatea opiniilor se cere salutată, însă spiritul critic nu poate (nu trebuie) să intre prea devreme în hibernare.
În esenţă, semnalele de alarmă atrag atenţia asupra faptului că măsurile de relaxare fiscală (în special reducerea TVA) şi creşterea veniturilor (îndeosebi a celor salariale) au determinat o majorare semnificativă a consumului. De aici, amintitele îngrijorări. În termeni ştiinţifici, ar fi vorba despre „un proces de supraîncălzire a economiei”, ceea ce în limbajul popular ar însemna că „ne întindem mai mult decât ne ţine plapuma”. În acest sens, semnalul cel mai puternic este dat de majorarea deficitului comercial cu 27% în intervalul ianuarie-august 2016.
Fireşte, am simplificat mult lucrurile, însă mesajul transmis de astfel de semnale nu poate fi ignorat decât cu asumarea imensului risc de a declanşa noi înşine o criză economico-financiară de proporţii.
Ar fi absurd ca, într-o ţară în care PIB/locuitor reprezintă circa 35% din media pe UE să considerăm că „se consumă prea mult”. Ce să zică milioanele de concetăţeni care se zbat în sărăcie cronică? Pe scurt, soluţia nu constă în reducerea consumului, ci în sporirea volumului şi ponderii elementelor care constituie cea mai bună garanţie a unei creşteri economice sănătoase.
EXERCIŢII DE TRANSPARENŢĂ. Merită, oare, să comentăm, în contextul prezentat, o premieră absolută în istoria Băncii Naţionale a României, respectiv publicarea unei minute a dezbaterilor din Consiliul de Administraţie al BNR reunit la 30 septembrie a.c.? Lăsăm la latitudinea cititorilor răspunsul adecvat.
După ştiinţa mea, nu s-au publicat până acum sondaje de opinie referitoare la percepţia publică a valului de atacuri la care a fost şi este supusă banca centrală în ultimele luni, aşa că nu mă pot pronunţa asupra gradului de credibilitate al evaluărilor din respectiva minută. Dar, iată, ceva-ceva se poate spune.
BNR consideră că economia nu se află în prag de supraîncălzire şi că dinamica cererii nu este, deocamdată, de natură a produce inflaţie. Să reţinem formulele: „în prag” şi „deocamdată”. Prin urmare, se manifestă prudenţă în aprecieri, ceea ce şi trebuie. Nu pentru a evita temerile, ci doar pentru a informa corect.
Nu este locul aici pentru detalieri. Însă, ceea ce s-ar cuveni să se mai reţină este faptul că dezbaterea din CA al BNR a prilejuit şi formularea de soluţii în vederea înlăturării riscurilor evocate. Într-o formulă diplomatică, se exprimă „preocuparea faţă de ritmul inconstant de realizare a investiţiilor publice şi a reformelor structurale de natură să afecteze potenţialul de creştere şi competitivitatea economiei româneşti”. Aşadar, o creştere economică sănătoasă nu este posibilă nici prin promovarea de politici populiste, nici pe seama adâncirii inegalităţilor sociale, nici prin irosirea unor mari resurse publice, în special prin acte de corupţie.
CALITATEA COMUNICĂRII. De cele mai multe ori, percepţiile populaţiei în privinţa erorilor comise de autorităţile publice sunt explicate prin „deficienţe de comunicare”. Sunt atât de multe exemple în acest sens, încât devine inutilă fie şi numai prezentarea câtorva. Oricum, mai multă transparenţă nu strică (era să reamintesc titlul unei piese celebre „Prea multă minte strică”), dar apare, în această ordine de idei, o temă nu tocmai subsidiară: cum comunicăm?
Pentru specialişti, înţelegerea textului minutei BNR nu prezintă nicio dificultate. Toţi termeni utilizaţi sunt binecunoscuţi. Dar, ce loc se atribuie aici publicului larg, nespecialiştilor? Ce înseamnă pentru ei, de pildă, „CORE2 ajustat”? Este un fel de „păsărească” pentru cei care – bănuiesc – reprezintă segmentul de societate cel mai interesat nu numai de politicile monetare (deşi banii sunt preocuparea lor cotidiană de căpătâi). Nu pledez pentru vulgarizare, pentru simplificări de tip slogan, pentru clişee, ci pentru explicaţii pe înţelesul unui număr cât mai mare de concetăţeni. Deoarece rubrica de faţă este consacrată culturii economice, nu văd de ce texte oficiale de la Preşedinţie, Guvern, ministere, din toate celelalte instituţii publice n-ar fi redactate astfel încât să atingă taman scopul lor legitim: să informeze şi să convingă! Altfel, ne întoarcem la Legea lui Murphy. Ar fi păcat, dacă ţinem seama şi de faptul că funcţionarea serviciilor publice de comunicare costă ceva bani. Tot publici.