CULTURA POLITICĂ
CRONICA DIPLOMATICĂ
Guvernarea paralelă
George Apostoiu
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 15 (571), 13 aprilie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/04/sumar-nr-15-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_571.compressed.pdf
Se stinge entuziasmul pentru alegeri, formula de succes prin vot rămâne în bagajul nostalgiilor democratice. Marile combinaţii modifică pasiunile politice, maeştrii reţelelor de socializare pot schimba, la comandă şi din mers, rezultatele oricărui scrutin. Urmăriţi opiniile profesorilor de politologie şi veţi constata că aceasta pare să fie calea de guvernare în viitor. O subtilă rafinare a votului prin serviciile inteligente ale revoluţiei numerice face posibilă – nu şi de dorit – o guvernare comandată. Bătălia este aproape câştigată, ea nu s-a dus în zadar, puterea înseamnă ceva mai mult decât exercitarea conducerii într-un stat. Politica a adus întotdeauna bani. Cândva, cardinalul Mazarin, îmbogăţit din servicii aduse Papei, a venit la Paris unde a făcut averi imense ca ministru al regelui Ludovic al XIV-lea, lăsându-i acestuia iluzia acelui slogan „l’Etat c’est moi”.
Sensul votului
Apropiatele alegeri din Franţa scot la suprafaţă dificultatea de a anticipa orientarea politică a aceste ţări care se zbate să rămână o putere europeană. Guvernarea socialistă, sub Hollande, a dezamăgit. Dreapta mizează pe François Fillon la preşedinţie, dar acesta a fost împins într-un scandal de corupţie care îi şubrezeşte şansele. De la extrema stângă, comuniştii inclusiv, la cea dreaptă, prin extensie şi extremiştii doamnei Le Pen, toate curentele politice din Franţa îşi au reprezentanţii, 11 la număr, ceea ce face ca votul să-şi piardă din claritate. În final, francezii vor trebui să decidă între votul sancţiune şi votul util, înţelegând prin acesta din urmă blocarea ascensiunii Frontului Naţional şi a doamnei Marine Le Pen la Elysée. Vom vedea curând cine va corespunde ordinii morale în care francezii încă mai cred. Speranţele dreptei rămân în François Fillon, singurul dintre candidaţi care a înscris în programul de guvernare imperativul reconstrucţiei puterii Franţei. Dacă francezii vor fi dispuşi să ignore atacurile mediatice la care este supus Fillon, dreapta ar oferi o dovadă de fidelitate politică faţă de misiunea investită de generalul Charles de Gaulle în cea de a V-a Republică. Dacă stânga va câştiga prin Emmanuel Macron, atunci culoarea ei politică se degradează total, fostul ministru socialist al Economiei a anunţat un program eminamente de centru.
La orizont, războiul cu mass-media
Printre multele surprize de proporţii globale, alegerea lui Trump în Statele Unite ne-a oferit un război oarecum inedit, cel împotriva ,,presei mincinoase”. Adică, o bătălie cu „sistemul”. Încă insuficient de bine definit, războiul împotriva sistemului face prozeliţi, unii găsind în raţiunea acestuia argumente neaşteptate în favoarea propriilor opţiuni. În Statele Unite, Trump se luptă cu trecutul reprezentat de democraţii fostului preşedinte Obama şi ai doamnei Hillary Clinton, marea sa învinsă. În Rusia lucrurile stau altfel, sistemul este prezentul. Adică puterea lui Putin. Aici demonstraţiile se ţin lanţ fără niciun efect, Putin domină neîntrerupt politica rusească din 2000 până astăzi. Pentru români, sistemul este tot ce li se întâmplă de la Ceauşescu şi Iliescu până azi. Prezentul configurat de ultimele alegeri este contestat din primele zile de după alegeri de o ,,guvernare paralelă”, cea a opoziţiei, condimentată cu ingrediente din import. Conceptul „soft power”, lansat în anii ’90 de profesorul Joseph Nye, are la noi o energie înnoită după alegerile parlamentare, strategia ,,contestării liniştite” se face prin negarea, adesea în forme disproporţionate, a puterii, prin ample manifestaţii de stradă. Programul de guvernare aprobat în Parlament şi-a găsit adversari încă din primele zile de după alegeri. Televiziunea, prin dezbateri nesfârşite, cu actori cunoscuţi, acoperă un imens spaţiu public contribuind direct la confuzii. Internetul le-a luat politicienilor o piatră de pe suflet, înlesnindu-le să conducă ţara de pe Facebook. Nemulţumiţii, fie cei de la guvernare, fie cei din opoziţie, îşi exhibă ideile politice în intervenţii postate, respectând logica binecunoscutului personaj al lui Caragiale care a ţinut să fie cuviincios reproducând elegant o înjurătură neaoşă: ,,ba p-a mamii dumneavoastră”!
Noi cu ale noastre
În zece ani de la integrarea în Uniunea Europeană, politicienii noştri au excelat prin aliniere automată la porunci, lipsă de iniţiative, promptitudine în alimentarea trezoreriei comunitare şi ineficienţă în folosirea fondurilor europene. Din consultarea presei constat că suntem subiect de sondaje bizare (locul pe scara fericirii, w.c.-urile din gospodăriile rurale şi o obsedantă – şi jignitoare – raportare la performanţele Bulgariei). În schimb, suntem total absenţi din analizele politologilor străini privind construcţia şi politica europeană. Trebuie să recunoaştem că în Europa contăm din ce în ce mai puţin. Adevărul despre România este fie eludat, fie manevrat. O puternică dezinformare se produce chiar în mass-media românească, televiziunea timorează sistematic Guvernul cu ameninţarea că orice eroare de guvernare la Bucureşti produce suferinţe în democraţiile occidentale şi că lumea stă cu ochii pe noi. Caut articolele şi constat că, în general, corespondenţele din România, unidirecţionate, sunt semnate de români trăitori în două ţări. Cazul materialelor din „Le Monde” este elocvent. Cum suntem văzuţi? Rău! Spre mulţumirea analiştilor în căutare de subiecte. O adevărată paralizie a moralei politice face ca până şi eşecurile să procure satisfacţii.