CULTURA SPECTACOLULUI
O englezoaică regizează Richard al III-lea după… intonaţia actorilor
Marcela Ganea
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 15 (571), 13 aprilie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/04/sumar-nr-15-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_571.compressed.pdf
O cronică a piesei „Richard al III-lea” ar putea părea superfluă: „Iarna vrajbei noastre”… „Dau un regat pentru un cal!”… Știm piesa pe de rost. „Richard al III-lea” de William Shakespeare rămâne întipărit pentru veşnicie în mentalul omenirii şi totuşi de fiecare dată revenim la noile puneri în scenă, deoarece Shakespeare are menirea de a se reinventa de fiecare dată graţie actorilor, regizorului, scenografiei, costumelor… Descoperim nuanţe noi şi căutăm catharsisul.
„Richard al III-lea”, regizat de englezoaica Di Trevis, beneficiind de scenografia lui Mihai Constantin Ranin, de muzica lui Dominic Muldowney, soţul regizoarei, şi de costumele create de Georgeta Brânză, se joacă la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte cu o nouă generaţie de actori şi este unicat prin faptul că regizoarea Di Trevis nu cunoaşte limba română şi a coordonat piesa în funcţie de intonaţia versurilor arhaice declamate în limba română cărora le-a impus ritm şi muzicalitate elisabetane. Piesa reuşeşte să tulbure publicul prin ritmul şi limbajul poetic al replicilor, prin costumele atent elaborate, rafinate şi sofisticate şi, desigur, prin rolurile puternic conturate de actori.
Liviu Pintileasa, actorul care îl interpretează pe Richard, este foarte modest când vorbește despre performanţa sa de a da viaţă unui personaj atât de complex şi de extenuant. El dă dovadă de maximă anduranţă şi valenţe artistice multiple care îi permit să treacă instantaneu de la cruzime la ironie şi apoi la spirit de glumă. În aparenta uşurinţă este evident că schimbarea de registru este extrem de solicitantă pentru actor: „S-a întâmplat să ajung să joc Richard deoarece lucrasem cu Di Trevis la «A douăsprezecea noapte» şi ea mi-a propus şi Richard. Cel mai greu lucru la rolul acesta erau serile când ajungeam acasă încărcat cu toată nebunia lui Richard de care e greu să scapi. E greu să scapi de cenuşa şi negura lui Richard! Nici mersul şontâc şi corpul cocoşat nu mi s-au părut grele, am un prieten ortoped care m-a învăţat cum să mă transpun în pielea personajului şi apoi cum să mă îndrept după ce mă cocoşez opt ore la repetiţii…”.
Întrebat cum de publicul umple sălile la piese clasice şi grele, cum ar fi „Richard al III-lea”, Liviu Pintileasa confirmă că există un public atras de aceste piese: „Slavă Domnului, şi la Târgovişte, şi la Brăila, şi la Bucureşti sălile sunt pline. Publicul ştie foarte bine la ce vine! Nu cred că există o tendinţă spre piese pentru relaxare. Există un public anume care asta caută, are nişte aşteptări, iar, după reacţia lor şi aplauzele repetate la scenă deschisă, se pare că le împlinim aşteptările. Avem un public inteligent. Și dacă teatrul nu a murit în 2000 de ani, nu mai moare şi nici nu este în concurenţă cu altă formă de artă! Publicul vine la teatru să se emoţioneze şi să beneficieze de impact imediat”.
Un punct forte ale spectacolul sunt și costumele care aduc o valoare estetică deosebită prin îmbinarea de elemente de gotic medieval, oriental medieval şi detalii renascentiste. Categoric, costumele pun în valoare personajele şi transmit emoţii şi mesaje. Liviu Pintileasa mărturiseşte că „prima dată când am văzut costumele, ni s-au părut ciudate, păreau din zone estetice diferite, după care, la probe, au început să ne placă şi cred că au adus un plus de semnificaţie fiecărui personaj. Costumele ne ajută”.
Daniel Nuţă, actorul care îl interpretează pe Richmond, spune că textul piesei a fost scris special pentru această punere în scenă, de Mircea Laslo şi Cătălina Baciu. Deşi un cunoscător ar putea recunoaşte multe replici din traducerea originală în limba română, această versiune este o nouă traducere la care s-a muncit nouă luni şi a fost adaptată cererii regizoarei Di Trevis de a imprima discursului ritmul elisabetan al lui Shakespeare. Și nu doar atât: „Regizoarea a impus un stil elisabetan de joc, cu personajele care stau în afara spaţiului de joc şi intră direct din scenă, deci publicul vede când actorul intră în situaţia pe care o are de făcut. Unic pentru Di Trevis este versul impus de ea după intonaţia din vremea lui Shakespeare, în urcare”.
Daniel Nuţă se declară fericit să joace Shakespeare, consideră că îl ajută să se redescopere de fiecare dată şi să se dezvolte când joacă un rol, „este o mare bucurie şi dacă aş putea, aş juca toată viaţa. Dacă este abordat cu importanţa cu care este scris, îţi dă mari satisfacţii. Este cel mai greu autor”.
În egală măsură, Daniel Nuţă consideră că teatrul lui Shakespeare, dincolo de complexitatea sa, se adresează întregii omeniri, tuturor categoriilor de public, indiferent de clasă socială şi de vârstă: „Dacă la o comedie bulevardieră, omul vine să se relaxeze, la Shakespeare vine pentru poveste, pentru măreţie şi pentru a pleca încărcat cu energia pe care o oferim noi! Punem accent pe catharsis. Nici o altă formă de artă nu oferă ce oferă teatrul – energia prezentă în faţa ta! O sinergie completă a simţurilor – vizual, poezie, muzică, emoţie, sentiment…”.
Pentru această sinergie a simţurilor merită să vezi „Richard al III-lea” jucat la Teatrul „Tony Bulandra” de cei 15 actori, unii în dublu rol, şi regizat de Di Trevis, care se bazează pe exerciţiul lingvistic oferit de topica inversată, arhaisme, figurile de stil în care „ochii vatămă”, iar „fericirea începe să scapete”; ideile filozofic-existenţialiste emanate de Richard, care ne învaţă că „trebuie să plângeţi cu pietre, că doar proştii plâng cu lacrimi”; alternanţa de dramatic şi umor în grimase, gesturi şi replici, succesiunea perfectă a stărilor lui Richard de la cinic, la umil, la ipocrit, la ironic şi chiar amuzant, după care, în partea a doua a piesei, la paranoic.
Jocul este completat de costume, machiaj şi scenografia perfectă, care contribuie de asemenea la osmoza simţurilor. Un exemplu este scena în care Richard şi Richmond sunt lungiţi de o parte şi de alta a scenei – Richard visează, iar prezenţa lui Richmod sugerează ameninţarea ce va să vină. Publicul aude blesteme, simte mirosul de esenţe arse, vede lumina translucidă şi umbre, aude muzica sumbră şi este, deci, invitat să surprindă complexitatea semnificaţiilor.
Această nouă punere în scenă a lui „Richard al III-lea”, în regia lui Di Trevis, dovedeşte că atunci când există talent, nu există bariere de limbă şi nici limite ale potenţialului artistic.