CULTURA SPECTACOLULUI
Darwinismul social în careul de neon
Carmen Corbu
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 18 (574), 11 mai 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/05/sumar-nr-18-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_18_574.compressed.pdf
Bull de Mike Bartlett, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, regia: Bobi Pricop, scenografia: Velica Panduru, cu: Alex Mărgineanu / Alex Mihăescu, Carmen Vlaga-Bogdan, Andrei Elek, Ovidiu Ghiniță
Scena este plasată în mijlocul sălii de spectacol: de o parte şi de cealaltă sunt spectatorii-juriu, poate spectatorii-galerie. E nevoie şi de arbitri cum, la fel de bine, este nevoie şi de susţinători. Pentru că pe scenă se va da o luptă. Scena este, de fapt, un ring construit din lumini reci de neon, cu lumina lor albăstruie, dură. Regizorul Bobi Pricop şi scenografa Velica Panduru au ales să construiască ringul şi pe verticală, iar latura superioară a acestuia închide scena ca pe un tunel. O limită pe înălţime – un tavan de lumină crudă – închide totul, păstrând tensiunea, interzicând evadarea, negând existenţa oricărei oportunităţi, a oricărei salvări. În ring sunt cei trei luptători îmbrăcaţi în ţinute office, în alb şi negru. Alb şi negru nu va însemna, pe tot parcursul disputei, binele şi răul. Ci doar lipsa de nuanţă şi incapacitatea de a ieşi din uniformă, deci din uniformizare. Costumele în nonculoare sub lumina ameţitor de crudă şi în lipsa oricărui obiect ca element antropic a fost alegerea scenică pentru a crea o lume dezumanizată, în care narativul nu va include persoane, oameni, ci doar – aşa cum spunea Goya cu două sute de ani în urmă –„fobii şi nebunii pe care le găseşti în orice societate civilizată şi prejudecăţile comune şi practicile păguboase care, din obişnuinţă, ignoranţă sau egoism au devenit uzuale”. Pe scurt, un political bestiary în varianta corporatistă de secol XXI.
Spectacolul „Bull” de Mike Bartlett, pus în scenă de Bobi Pricop alături de echipa teatrului din Arad, investighează în cheie de pamflet darwinismul social din spaţiul competiţional al lumii actuale. Într-un birou de vânzări, trei colegi aşteaptă evaluarea în urma căreia se va decide cine va fi concediat. O condiţie suficientă pentru un întreg spectacol al pornirilor atavice, reptiliene, pentru o etalare a viciilor unei competitivităţi gravate de imoralitate şi de narcisism.
„Bull”, ca termen din jargonul de brokeraj, este investitorul convins că piaţa se află în creştere sau care acţionează în aşa fel încât acest lucru să se producă. Altfel, în limbaj uzual, „Bull” este animalul de mari dimensiuni înzestrat cu forţă. În textul lui Mike Bartlett ambele accepţiuni ale termenului sunt acoperite: capacitatea de a trece peste oameni, prin oameni, de a-i zdrobi psihic, de a trata ca desuete morala și umanismul, de a trișa, de a manipula, de a intimida, de a atinge prin orice mijloace rezultatul dorit. În numele victoriei celui mai puternic, mai adaptat social, este sacrificată orice urmă de comprehensiune sau de fair-play. Dialogurile dintre personaje sunt seci, la limita dintre umor şi cinism, amestecând falsa empatie cu injuria frustă. Poziţionarea în careul de neon are şi ea o normativitate bine definită: cei trei îşi schimbă regulat locurile, așezându-se uneori în triunghiul în care fiecare luptă pentru sine în spiritul competiției, alteori co-liniar, pentru a ilustra deopotrivă similarități de caracter sau linii de interes. Complementar unui „Bull”, pentru a rămâne în semantica indicată de jargonul bursier, există un „Beer”. Atributele acestuia, deşi altele decât ale colegului, există şi ele. Şi, din moment ce în scenă avem doi competitori bine precizaţi, definiţi în manualele de specialitate, cel de-al treilea nu poate fi decât perdantul fără atribute, adică fără şanse. Împotriva lui se vor coaliza ceilalţi, iar evaluatorul va decide în consecinţă.
În aşteptarea deciziei pe care leader-ul o va lua, închişi în careul translucid, sub apăsarea tavanului orbitor, înconjuraţi de spectatorii juriu-galerie, cei trei vor trebui să-şi probeze abilităţile de animale politice: ceva ce începe cu o simplă remarcă maliţioasă legată de aspectul costumului unuia dintre ei şi se încheie cu provocarea de a atinge bustul gol al altuia. E vorba despre putere, iar puterea, azi, înseamnă şi rezultate de body-building. Cel slab nu este trimis la picioarele celui puternic, la tălpile lui, ci la pieptul ferm, lucrat la sală. La fel de bine, puterea înseamnă şi jocul de-a victimizarea sau de-a discriminarea, atunci când în luptă intră o femeie. Orice normă socială şi orice prevedere legală poate obţine dublu tăiş, iar cine vrea să câştige trebuie să fie inventiv. Povestea, cantonată de această dată în mediul corporatist, nu e nouă şi nici măcar nu e specifică. Francisco Goya ne avertizase cu mult timp în urmă asupra viciilor umane: egoism, rele practici, prejudecăţi, fobii. Ni mas, ni menos.