O nouă analiză a canalului de comunicare Beauty of the Earth relevă că, deși semnalele se trag de mulți ani și deși numeroase organisme internaționale testează căi de a reglementa problema „gunoiului din spațiu”, soluțiile întârzie, iar poluarea spațială, în loc să scadă, crește.
Începând cu 2025, aproximativ 10.000 de sateliți activi orbitează Pământul, marcând o creștere fără precedent a numărului de sateliți, determinată de dezvoltarea exponențială a tehnologiei spațiale, a comunicațiilor prin satelit și a infrastructurii globale de internet. O parte semnificativă din acești sateliți aparține constelației Starlink a companiei SpaceX, proiectată să ofere internet de mare viteză și cu latență scăzută la nivel global, reducând decalajul digital și revoluționând telecomunicațiile, conectivitatea în zone izolate și accesul la bandă largă.
Cu toate acestea, această extindere rapidă a intensificat preocupările legate de resturile spațiale, aglomerarea orbitală și riscurile de coliziune a sateliților, reprezentând o provocare serioasă pentru sustenabilitatea spațială, securitatea aerospațială și viitorul explorării spațiale comerciale. Pe măsură ce tot mai mulți sateliți se înghesuie pe orbita joasă a Pământului (LEO), probabilitatea unor coliziuni catastrofale și a fragmentării crește, generând mii de particule de resturi cu viteză mare care amenință infrastructura critică, sistemele globale de poziționare (GPS), sateliții de observare a Pământului, stațiile spațiale și viitoarele misiuni spațiale cu echipaj uman. Chiar și resturile de mărimea unui milimetru, care călătoresc cu viteze hipersonice, pot deteriora grav sateliții funcționali, ducând la pierderi de milioane de dolari și la întreruperea serviciilor esențiale precum prognoza meteo, comunicațiile militare, tranzacțiile financiare și gestionarea dezastrelor.
Pentru a reduce aceste riscuri, agențiile spațiale, organizațiile de apărare și companiile aerospațiale private investesc în tehnologii avansate de eliminare a resturilor, în sisteme de management al traficului spațial bazate pe inteligența artificială și în sateliți de ultimă generație cu mecanisme automate de scoatere de pe orbită. În timp ce inițiative proactive precum curățarea resturilor cu ajutorul laserelor, colectorii robotici autonomi și sistemele de evitare a coliziunilor bazate pe inteligența artificială sunt în curs de dezvoltare, escaladarea rapidă a lansărilor de sateliți subliniază nevoia urgentă de a crea cadre de reglementare internaționale, politici spațiale durabile și o guvernanță spațială coordonată pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a ecosistemelor orbitale și viitorul explorării spațiale comerciale. Noua eră spațială necesită soluții de ultimă oră care să echilibreze inovația tehnologică, creșterea economică și responsabilitatea față de mediu, transformând managementul traficului spațial și sustenabilitatea orbitală în una dintre cele mai presante provocări pentru industria aerospațială globală și pentru noua economie spațială.
Pe măsură ce ne bazăm tot mai mult pe sateliți pentru navigație, comunicații și prognoză meteo, o problemă din ce în ce mai gravă ia amploare: poluarea spațiului. De la lansarea primului satelit, Sputnik 1, în 1957, am trimis pe orbită mii de obiecte, de la sateliți funcționali la trepte de rachete uzate și alte resturi. Din păcate, o mare parte dintre aceste obiecte rămân pe orbită și după ce nu mai funcționează.
Cimitirul sateliților e în cer
Sateliții dezafectați și resturile provenite din ciocnirile spațiale formează o centură de gunoi orbital. Aceste deșeuri, cunoscute sub numele de deșeuri spațiale, se deplasează cu viteze incredibile, de până la 28.000 km/h. Chiar și un fragment mic, cât un bob de mazăre, poate provoca daune majore sau chiar distrugerea unui satelit funcțional sau a unei navete spațiale. În 2009, o coliziune între un satelit rusesc nefuncțional și unul Iridium a generat mii de noi fragmente de deșeuri. Acest fenomen, numit sindromul Kessler, ridică un semnal de alarmă: pe măsură ce numărul ciocnirilor crește, și resturile se înmulțesc, crescând probabilitatea altor coliziuni și transformând anumite orbite în zone periculoase sau chiar inaccesibile.
Provocarea viitoare: lipsa planurilor de retragere
O altă problemă majoră este lipsa planurilor de dezafectare pentru mulți dintre sateliții actuali. Deși se fac eforturi pentru a implementa reglementări, o parte semnificativă a sateliților lansați în trecut nu au un sistem de retragere sau propulsie pentru a-și coborî orbita la sfârșitul vieții lor utile. Atunci când combustibilul se termină sau o componentă cedează, satelitul devine o altă bucată de gunoi. În contrast, sateliții mai noi sunt proiectați, de cele mai multe ori, să se autodistrugă controlat, reintrând în atmosfera Pământului la finalul misiunii lor.
Ce se poate face?
Există numeroase inițiative pentru a aborda problema, inclusiv dezvoltarea unor tehnologii de „curățare” a spațiului, precum brațe robotice sau plase de prindere a deșeurilor. Cu toate acestea, cea mai eficientă strategie rămâne prevenția. Este vital ca viitoarele misiuni spațiale să includă un plan clar de dezafectare. Colaborarea internațională și reglementările stricte sunt cruciale pentru a ne asigura că spațiul nu devine o groapă de gunoi care amenință viitorul explorării și utilizării sale.