EDITORIAL
Cu gândul la culegătorii de ciuperci
George Apostoiu
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 12 (568), 23 martie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/03/sumar-nr-12-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_568_w.pdf
După comunism şi terorism, corupţia devine al treilea duşman ieşit în calea democraţiei şi a statului de drept. Cel puţin aceasta pare să fie noua teză a mişcărilor de stradă din ultima vreme. Împărtăşim sau nu o astfel de opinie, are mai puţină importanţă. Protestele se înmulţesc, manifestanţii ocupă bulevardele şi pieţele marilor oraşe. Sunt demonstraţii şi demonstraţii, nemulţumiri mai mici sau mai mari, reale sau mimate. Cele care contează scot la lumină un adevăr: corupţia a devenit fenomen politic, iar statul o pradă. Multe dintre bătăliile profitorilor sunt duse pentru bogăţiile unui stat pe care, cinic, îl secătuiesc până îl împing în prăpastie. Unele dintre demonstraţii probează disperarea faţă de o guvernare, altele camuflează interese obscure sau evidente. Există şi năpăstuiţi, uitaţi până şi de Dumnezeu, care ies în stradă să-şi ceară dreptatea. Cu decenţă, cu multă demnitate.
De la internaţionalismul comunist la globalizarea capitalistă
Cei ce ies azi în stradă nu ridică baricade ca în Parisul lui 1789, nu îndură gerul năprasnic, ca proletarii lui Lenin pe când luau cu asalt Palatul de Iarnă, nu sunt nici puţini, precum cei 75 de „barbudos” ai lui Castro care coborau din Sierra Maestra pentru a înlătura un dictator corupt. Acum, demonstraţiile, rapid transformate în revolte sau revoluţii, sunt, iniţial, paşnice şi poartă nume de flori, de culori sau de obiecte plăcute la vedere. Cea din Georgia s-a numit ,,revoluţia trandafirilor”, cea din Liban ,,a cedrului” , ,,portocalie” cea din Ucraina, ,,verde” în Iran, ,,a iasomiei” în Tunisia, ,,primăvara arabă” în Maghreb. Recent, preşedinta Coreei de Sud a fost destituită din motive de corupţie, în urma unor demonstraţii prelungite pe străzile Seulului, botezate ,,revoluţia lumânărilor”. Este o cerinţă, spun experţii, ca mişcările contestatare să fie ambalate atractiv, să fie făcute simpatice pentru a aduna mulţimile. Cu ceva timp în urmă, în Hong Kong, manifestanţii foloseau umbrelele, iar mişcarea lor s-a numit ,,revoluţia umbreluţelor”. Aceste frumoase găselniţe onomastice nu sunt întâmplătoare, ele fac parte dintr-o filozofie a inducerii sentimentului de victorie. Demonstranţii de azi sunt, în general, intelectuali cărora nu le mor copiii de foame. Dar asta nu înseamnă că ei nu au dreptul să protesteze, că indignarea lor nu are raţiune, că mitingurile lor sunt ilegale. Problema care se ridică este cea a discursului politic – dacă este susţinut, acoperit, de cauza reală a indignării –, şi de dimensiunea reacţiei la această cauză. Folosirea disproporţionată a pretextelor cu miză mică pentru manifestaţii de amploare poate conduce la discreditarea scopului acestora. Sau la ideea că sunt mimetice, ceea ce nu este deloc onorant. Mai trebuie să reflectăm la natura nemulţumirilor. Mulţi dintre revoltaţi se aşază la confluenţa democraţiei cu interesele (lor) politice sau economice. Când prin revolte, fie şi paşnice, se urmăreşte contestarea unui „guvern legal” în numele unui „guvern dorit”, merită să ne punem multe întrebări.
Revolta ,,paraziţilor”
Suferinţele lumii sunt diferite. Belarusul, stat cu rânduieli staliniste, cunoaşte, în sfârşit, primele manifestări de stradă care pun în cauză puterea autocratică a preşedintelui Alexander Lukaşenko. Manifestanţii mărşăluiesc pe sub ochii de marmură ai părinţilor statului sovietic încremeniţi în statuile publice din Minsk. Pe pancartele lor de carton au scris ,,Noi suntem puterea”. Nu sunt, deocamdată, mulţi, iar sloganul lor este, mai degrabă, o amăgire. Puterea este altundeva. Fotografii au avut prudenţa să aducă în prim-plan un grup în spatele căruia nu poate fi ghicit cine ştie ce puhoi de oameni. Şi ar fi trebuit, cauza revoltei este una reală şi înaltă. Dar, cine să rişte într-un regim stalinist să ceară libertate! Printre demonstranţi vedem bătrâni – neraşi şi ştirbi, vorba unui savant dâmboviţean de-al nostru –, în ochii cărora nu pot fi desluşite semnele speranţei. Revolta lor este stârnită de un ucaz nou, ,,Decretul nr.3”, prin care iubitul lor preşedinte a fixat o taxă de 235 de euro pentru cei care muncesc mai puţin de şase luni pe an. În săraca Belarusia (numele istoric) de azi, acest decret aminteşte de cel dat cândva de Lenin, sugestiv numit, pentru cei vii şi pentru cei morţi, ,,decret privind paraziţii”. Paraziţii sociali, evident, cei care nu muncesc, chiar dacă nu au unde munci. Vina ,,paraziţilor” din Belarus este că nu plătesc impozite pe câştigul rezultat din culesul ciupercilor de pădure. Crimă în ochii preşedintelui pe care ei l-au ales de cinci ori până acum. Sunt trataţi de hoţi, pentru că nu dau statului impozit pe coşul de hribi aduşi din pădurile de mesteceni şi care, pentru mulţi, rămâne una dintre puţinele ,,surse de venituri”. Dacă nu vând nimic la iarmaroc, glăsuieşte înţeleptul preşedinte prin ,,Decretul nr. 3”, atunci ,,paraziţii” să facă bine şi să muncească şase luni pe an în folos comunitar şi vor primi 10 dolari pe lună! Faceţi calculul şi veţi înţelege gândirea economică a unui preşedinte care a adus un popor la disperare. De unde să-i dea bietul culegător de hribi 235 de dolari dacă el câştigă în şase luni doar 60?
Un gând: culegătorii noştri de ciuperci – avem şi noi, evident – când vor ieşi în stradă?