CULTURĂ ŞI SOCIETATE
Rubrica PRIN OGLINDĂ
I.A.S. sau despre ignoranţă, aroganţă şi suficienţă
Valentin Protopopescu
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 14 (570), 6 aprilie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/04/sumar-nr-14-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_14_570_web_final.pdf
Uneori se întâmplă ca prejudecăţile să fie confirmate în împrejurări banale, consumate spontan. O schemă de gândire, un clişeu al reflecţiei, un stereotip al argumentaţiei se văd întărite de un banal accident empiric. Sincer, nu ştiu ce tâlc să atribui unui asemenea eveniment pe care l-am trăit, cu toate că mi se pare evident că trebuie să existe unul. Nu cred în gratuităţile absolute, oricum, nu în cele umane şi istorice. În cele cosmice, da. Regretatul Henri Wald spunea că civilizaţia umană există doar pentru că asteroizii mari încă nu s-au lovit de suprafaţa terestră, iar acest fapt nu e rezultatul voinţei divine, ci consecinţa pură a întâmplării fericite. În schimb, vizita unui ambasador la un anumit ministru exact în ziua în care un înalt magistrat îşi programase descinderea la acelaşi minister fireşte că nu are nimic de-a face cu vreo coincidenţă dată.
Dar cum spuneam, întâmplarea confirmă şi întăreşte prejudecata, care devine postjudecată, primind astfel conţinut empiric şi sens indus. Cea la care mă refer este una privitoare la ignoranţa, aroganţa şi suficienţa intelectuale ale unor occidentali. Nu sunt alergic la paradigma vestică, nu sunt comunist, nu am făcut vreo pasiune secretă pentru spaţiul rusesc. Îmi plac Tolstoi, Dostoievski, Cehov, Bunin, Bulgakov, dar şi Ceaikovski, Prokofiev, Musorgski şi Şostakovici, îmi repugnă Lenin, Stalin, Beria şi Putin. Însă asta nu înseamnă că nu pot să observ cu ochiul liber lacunele, erorile şi sincopele modelului cultural-civilizaţional occidental. O fac din ce în ce mai des în ultimii 27 de ani, mai cu seamă trăind într-o societate despre care se spune că gravitează în sfera paradigmei apusene. Am încetat de multă vreme să mai iau foarte în serios sintagme precum „democraţie”,„economie de piaţă”, „stat de drept” şi „libertate de expresie”.
Dar ca să n-o mai lungesc, iată întâmplarea cu pricina.
Coboram pe scara rulantă în Pasajul de la Universitate. Fiind cald afară, aveam pe mine pantaloni şi un tricou. Eram adâncit în gânduri, nu mă interesa împrejurul, mergeam automat pe drumul spre casă. Trezindu-mă ca dintr-un vis (de fapt, mai precis, din reverie), un glas piţigăiat şi feminin îmi lasă aparenţa unei apostrofări. Vocea se exprima în engleză. Venea de pe scara rulantă de vizavi, cea care urca. Comunicarea avea în vedere tricoul meu. N-am dat atenţie, mi s-a părut că nu eu eram adresantul mesajului. În fond, de ce-aş fi fost? Când ajung în capul scării rulante, la bază, de undeva de sus acelaşi glas piţigăiat şi feminin, doar că mult mai strident, în încercarea de a acoperi distanţa dintre noi care se mărise, aproape că striga: „Fascistule, ai pe tricou un simbol nazist!”.
Aaaah, iaca, s-a făcut lumină. Am priceput fără drept de tăgadă că eu eram „andrisantul” acelei voci anglofone. Şi m-am dumirit şi de ce: într-adevăr, tricoul meu negru are imprimat cu caractere gotice roşii, galbene şi cenuşii, sub o cruce de Malta, expresia germană „Hart und Zäh”, ceea ce înseamnă ad litteram „dur şi tenace”. Tânăra occidentală – probabil vreo bursieră Erasmus, vreo ONG-istă sau poate chiar vreo turistă etc. – se revoltase văzând în mine, purtătorul unui tricou cu un simbol şi o expresie pe care ea le considera naziste, un exponent explicit şi sfidător al extremei drepte ce-l glorificase cândva pe Adolf Hitler.
Dincolo de neruşinarea şi agresivitatea verbală dovedite de juna din Apus, ceea ce m-a frapat până la siderare, căci pe moment n-am avut replică, a fost ignoranţa, aroganţa şi suficienţa intelectuale ale respectivei făpturi. Întâi de toate, nu te apuci să răcneşti lucruri rele pe stradă despre un om pe care nu-l cunoşti deloc. Dacă m-ar fi întrebat de sănătate, domnişoara ar fi aflat că sunt un ins cu simpatii de stânga. Apoi, indiferent de opţiunea mea politică, nu încălcam nicio lege purtând acel tricou, pe care-l cumpărasem oficial de pe net de la o companie totalmente în bun raport cu legile româneşti şi europene.
Nu în ultimul rând, Crucea de Malta este un simbol împrumutat de regele Frederic Wilhelm al III-lea de Prusia în 1813 pentru a înfiinţa o decoraţie care să răsplătească eroismul soldaţilor care au luptat contra armatelor napoleoniene. Pe filiera Ordinului Cavalerilor Teutoni, crucea malteză devine în veacul al XIII-lea simbolul heraldic „Crucea de Fier” („Eisernes Kreuz”), preluat în secolul al XVII-lea de către Ordinul ecvestru Cap-de-Mort şi apoi abilitat de suveranul prusac pentru a deveni o reprezentare heraldică curentă a armatei germane, Wehrmacht până în 1945 şi Bundeswehr după război, până în zilele noastre. Cât priveşte formula „Hart und Zäh”, aceasta este derivată în perioada interbelică de la calitatea excelentă a produselor Krupp, industriale sau militare. Că Hitler, NSDAP şi SS s-au înstăpânit asupra imaginii şi formulei este o altă problemă, însă nu Merkel şi Frederic Wilhelm al III-lea, după cum nici Nietzsche, Schopenhauer şi Wagner sunt vinovaţi pentru genocidul înfăptuit de nazişti. E ca şi cum l-ai repudia pe Şostakovici pentru Gulagul realizat de Stalin. Însă în ignoranţa, aroganţa şi suficienţa ei, juna occidentală, cu creierul bine spălat de educaţia „politically correct”, a găsit cu cale să se isterizeze când nu era cazul, într-un context neutru şi care oricum nu-i era accesibil cu bruma de carte pe care o stăpânea.
Poate că e de râs o astfel de măruntă întâmplare, însă eu parcă nu m-aş veseli excesiv. În fond, plecând de la o logică similară, votul din 2012 a 8,5 milioane de români a fost considerat „lovitură de stat sud-americană” de părinţii şi bunicii urlătorului personaj. Abia când I.A.S. deformează judecata apare adevăratul nazism, adică gândirea întemeiată pe scheme, clişee şi prejudecăţi exclusive.