CULTURA ECONOMICĂ
Senzaţionalul ieftin şi… scump
Teodor Brateş
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 14 (570), 6 aprilie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/04/sumar-nr-14-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_14_570_web_final.pdf
Fel de fel de întâmplări ne pun în situaţia ca, la capătul unui anumit interval, să ne reînnoim o speranţă: „Mai rău nu se poate!”. Din păcate, sunt prea multe cazurile în care trebuie să recunoaştem că ne-am înşelat: „Se poate!”. Exemplul la care mă voi referi ţine, dacă vreţi, chiar de cultura economică.
„Studiu de caz”
Mai multe publicaţii print şi posturi de televiziune au anunţat (la propriu) „Apocalipsa economiei româneşti” peste circa un deceniu. Pe ce se bazau (vorba lui Moromete)? Chipurile, pe un studiu al BNR. Cine nu a avut curiozitatea să apeleze direct la „sursă” a rămas cu informaţia mai mult decât alarmantă. Pe manşeta unui cotidian se putea citi: „BNR: Peste 500.000 de firme vor dispărea în următorii 10 ani”. Chiar aşa? Să ne limpezim.
Între publicaţiile ocazionale ale BNR se află „Caietele de studii”. Aici îşi expun opiniile mai ales cercetători din sfera macroeconomiei. Studiul de la care a pornit tevatura este intitulat „Pregătiţi pentru viitor? O nouă perspectivă asupra economiei României” şi îi are ca autori pe Florian Neagu şi Florin Dragu (cercetători la BNR, Direcţia de Stabilitate Financiară), precum şi pe Adrian Costeiu (cercetător la Banca Centrală Europeană, Direcţia de Gestiune a Riscurilor).
Ei bine, încă de la început, se precizează: „Opiniile prezentate în această lucrare aparţin în întregime autorilor şi nu implică sau angajează în vreun fel Banca Naţională a României”. Mai clar nici că se poate. Or, cele mai multe relatări din presă au omis să menţioneze tocmai acest fapt: BNR nu a emis nicio poziţie în legătură cu opiniile autorilor. Cu toate acestea, unele televiziuni au ocupat tot ecranul cu emblema băncii centrale.
În condiţiile în care spaţiul public nu este – de regulă – „populat” cu abordări serioase privind teme cu adevărat importante, este de lăudat practica BNR de a încuraja cercetătorii să publice în amintitele „Caiete de studii”, cu precizarea expresă, de fiecare dată, că nu se exprimă punctele de vedere oficiale ale băncii centrale.
Cât priveşte fondul chestiunii, trecând peste elementele de strictă specialitate, este de reţinut că „noua abordare” vizează doar (subliniez „doar”) trei categorii de firme: „veteranii în putere” (cei care au rezistat rigorilor pieţei şi continuă să funcţioneze), elita firmelor (generatoare de performanţă autentică) şi întreprinderile de stat (câte au mai rămas şi câte, probabil, vor mai exista peste un deceniu). Autorii consideră că aceste companii – 10 la sută din totalul firmelor – formează masa critică (adică ating numărul de la care intervine un prag calitativ superior) în stare să facă faţă provocărilor previzibile până în 2027.
Partea şi întregul
Deşi aparent amplă, analiza vizează numai un segment al ansamblului economiei româneşti. Pe baza unei metodologii speciale, autorii emit estimări, între care şansele de supravieţuire ale fiecărei categorii de firme supuse analizei. Aşa s-a ajuns la „cele 500.000” care ar urma (probabil? posibil?) să dispară, provocând ceea ce gazetarii cu pricina au definit drept „Apocalipsa economiei noastre naţionale”. Or, cine consultă Registrul Comerţului constată că au intrat şi au ieşit din piaţă, în fiecare an, zeci de mii de firme. Chiar şi în asemenea circumstanţe, autorii consideră că, peste un deceniu, vor exista aproximativ 600.000 de firme, aproape tot atâtea câte sunt înmatriculate în prezent.
Prin urmare, discutăm în esenţă despre falimente, dar şi despre înfiinţarea de firme. Cu siguranţă, majoritatea falimentelor reprezintă şi drame autentice pentru întreprinzători, pentru familiile lor. Cauzele majorităţii falimentelor (adică firme aflate în imposibilitatea de a-şi achita datoriile) vizează gestionarea inadecvată a afacerii, iar acest „inadecvat” include şi acte frauduloase, inclusiv în sfera mass-media autohtonă. Falimentul este şi o „sită” a valorilor, a capacităţii de a face faţă pieţei concurenţiale, dar şi o zonă în care politicile publice pot influenţa (uneori decisiv) soarta unui mare număr de firme (de cele mai multe ori autohtone).
Atât… şi nimic mai mult
Autorii studiului formulează şi propuneri care prezintă, de asemenea, interes exact în zona politicilor publice, de la fiscalitate până la adaptarea legislaţiei la cerinţele specifice economiei româneşti (bineînţeles, sub influenţa proceselor de integrare şi globalizare). Pentru „conformitate”, cred că este util să redau finalul studiului.
„Viitorul ar trebui să aducă mai mult interes din partea firmelor către menţinerea prudenţei bilanţiere (prin evitarea: supraîndatorării, utilizării capitalului de lucru pentru efectuarea de investiţii, iniţierea de proiecte supradimensionate, gestionării defectuoase a lichidităţii etc.). Nu în ultimul rând, relaţia dintre firme şi creditorii profesionişti (din sectorul bancar sau din piaţa de capital) are spaţiu să devină mai amplă, iniţiativa aparţinând celor din urmă (inclusiv prin îmbunătăţirea gradului de pregătire profesională a personalului implicat în acordarea finanţării şi în gestiunea riscului, precum şi prin revizuirea condiţiilor de acordare a creditelor)”. Autorii consideră că prudenţa bilanţieră şi rolul mai activ al creditorilor sunt ingrediente importante atât pentru reţeta longevităţii, cât şi pentru cea a performanţei.
Acum putem să răspundem la întrebarea: în ce măsură studiul anunţă „Apocalipsa economiei româneşti”? Poţi să fii sau nu de acord cu autorii, dar cât de „deontologic” este să le denaturezi concluziile de dragul senzaţionalului (în cazul cel mai bun)? Şi cât de grav este ca opinii personale să fie prezentate drept poziţii oficiale ale unor instituţii publice? Curat murdar, coane Fănică!