CULTURA LITERARĂ
Portret: Karl Ove Knausgård
Ştefana Popa
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 19 (575), 18 mai 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/05/sumar-nr-19-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_19_575_web.pdf
Literatura norvegiană de după anul 1990 pendulează între proiecte cu un puternic caracter autobiografic și romane polițiste, dar faptul că un număr semnificativ de autori s-a dedicat aproape exclusiv primei categorii a contribuit la creșterea nivelului la care se scrie acest tip de literatură și la propagarea sa în afara mediului scandinav. Nume precum Lars Saabye Christensen („Beatles”), Jostein Gaarder („Lumea Sofiei”), Per Petterson („La furat de cai”), Jon Fosse („Frumos”) sau Hanne Ørstavik („Iubire”) devin, datorită traducerii și publicării cărților lor în limba engleză, cunoscute și apreciate pe plan internațional, creând un nou spațiu de dezbatere și de expunere pentru o literatură relativ marginală.
Dintre scriitorii norvegieni contemporani, cel mai vehiculat nume este, în momentul de față, cel al lui Karl Ove Knausgård. Devenit cu adevărat cunoscut abia după publicarea în limba engleză a romanului „Lupta Mea” („Min Kamp”), acesta s-a făcut remarcat în Norvegia încă de la debutul său, din 1998, cu un roman care a fost mai târziu inclus de către ziarul „Dagbladet” în lista celor mai bune 25 de romane apărute în ultimii 25 de ani.
Născut în 1968, în Oslo, Karl Ove Knausgård și-a trăit copilăria și adolescența în micuța insulă Tromøya și mai apoi în Kristiansand. După ce a petrecut un an ca profesor suplinitor într-un sat din nordul Norvegiei, Karl Ove se mută în Bergen pentru a participa la cursurile așa-numitei „Academii de Scris” („Skrivekunstakademiet”), unde i-a avut ca profesori pe Jon Fosse sau Ragnar Hovland, printre alții. Ieșind oarecum dezamăgit din această experiență, Knausgård decide să-și continue studiile la Universitatea din Bergen, specializându-se în literatură comparată și istoria artei. Între anii 1998 și 2001 a lucrat ca redactor la prestigioasa revistă literară „Vagant”.
Deși debutul său ca prozator a avut loc relativ târziu și după numeroase respingeri din partea marilor edituri, romanul „În afara lumii” („Ute av verden”) a beneficiat de o receptare favorabilă și i-a adus „Premiul Criticilor”, una dintre cele mai importante distincții ale spațiului scandinav, acordat pentru prima dată unui debutant. Knausgård șochează publicul norvegian (anticipând într-o oarecare măsură dezvoltările sale tematice ulterioare) cu o carte care dezvăluie povestea de dragoste dintre un tânăr profesor, Henrik, în vârstă de 26 de ani, și eleva lui, Miriam, mai mică cu 13 ani. „Ute av verden” se construiește sub forma unei proze hibride întinsă pe aproape 700 de pagini, structură ce urmează să devină definitorie pentru autorul norvegian; frazele lungi, descriptive, îmbinate cu dialoguri credibile, meditații și monologuri filozofice contribuie la structurarea discursului într-un mod anacronic, în care procesul memoriei este consacrat drept principal mecanism în dinamica romanului; abordarea unor teme sensibile, precum relația problematică tată-fiu, pedofilie, răzvrătirea împotriva unui sistem patriarhal defectuos sau criticile aduse societății norvegiene afirmă, de asemenea, câteva dintre mizele pe care Knausgård avea să le fructifice în perioada sa de maturitate literară. Personajul principal din prima carte apare și în al doilea roman scris de Knausgård, „Destinul îngerilor” („En tid for alt”), publicat în 2004. Cea mai ficțională, în sens tare, dintre operele knausgårdiene, a doua carte a fost foarte bine primită în Norvegia, confirmând astfel așteptările generate de debutul de succes; totuși, nici ea nu a reușit să îi aducă ambițiosului Knausgård succesul la care spera.
Deși respectă oarecum tiparul precedent, cel puțin din punct de vedere stilistic, „Min Kamp” a apărut în Norvegia ca un proiect absolut nou, oferind lumii literare un subiect continuu de dezbatere de la publicarea sa și până în prezent. La 8 ani de la apariția primului volum, „Min Kamp” este încă un subiect „fierbinte”, dezbătut și reinterpretat de către lumea literară.
Cele șase volume din „Min Kamp” sunt studiate cel mai des în raport cu caracterul lor autoficțional. Deși autoficțiunea nu este un gen nou pentru tradiția literară norvegiană, scriitori ca Dag Solstad fiind de ani buni implicați în asemenea proiecte, Knausgård reușeste să meargă mai departe decât ceilalți și să impună un trend. Considerat ca fiind un punct de referință în literatura actuală, cel puțin în Norvegia, încercările de a-l imita fiind destul de numeroase în rândul scriitorilor din generațiile următoare și deși comparat în mai multe ocazii cu Proust sau cu Joyce, datorită frazării ample, al fluxului memoriei consacrat cu funcție generatoare și sistematizatoare, Knausgård își păstrează caracterul fundamental inovator datorită aspectului autenticist al prozei sale, care pendulează între realitate și ficțiune, creând impresia suprapunerii celor două medii în cel mai radical mod posibil.
Knausgård este, poate paradoxal, omul contrastelor. Timid în declarații, încercând să se țină departe de orice înseamnă expunere publică, el dezvăluie totuși în cărțile sale cele mai intime și rușinoase detalii ce țin atât de viața lui personală, cât și a persoanelor apropiate sau chiar publice din Scandinavia. Odată cu încheierea marelui proiect „Min Kamp”, care a avut în mod explicit un rol eliberator și purificator, însuși Knausgård a declarat că intenția sa este de a se dedica unui nou tip de literatură. O nouă serie de cărți, numite după cele 4 anotimpuri – „Despre toamnă” („Om høsten”), „Despre iarnă” („Om vinteren”), „Despre primăvară” („Om våren”), „Despre vară” („Om sommeren”) – a apărut la aceeași editură, Oktober, între anii 2015 și 2016. Deși inițial părea că se poate vorbi despre un nou tip de proză knausgårdiană, primele cărți fiind niște exerciții de observație, descrieri amănunțite, claritate și obiectivitate, cu ultimele texte, mai ales cele din „Om sommeren”, Knausgård „recidivează” și se întoarce la ceea ce l-a consacrat: expunerea vieții personale prin intermediul povestirii autobiografice.