Mediu controlat, temperatură sigură
Daniel Sur
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 3 (559), 19 ianuarie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-3-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura559_3_compressed.pdf
Este angoasant să faci o retrospectivă culturală unui an. Și este cu atât mai greu, cu cât 2016 a fost un an special – s-au aniversat 100 de ani de la apariţia dadaismului. Pentru că a fost evenimentul principal al anului, mă aşteptam ca Dada să se bucure de atenţie, să nu fie tratat ca un exponat cultural mort – ţinut într-un mediu controlat şi la o temperatură sigură – şi să fie „revalorizat”. Mai ales că Dada crea toate condiţiile pentru joc, unde fiecare dintre noi putea fi jucător, iar operatorii culturali importanţi din ţara noastră puteau să folosească acest prilej pentru a rescrie actuala paradigmă şi să redeschidă „fortăreaţa” considerată inaccesibilă în afara celor aleşi. Să propună o tehnică simplă de acces la cultură a oricui care nu a pierdut dimensiunea ludică a propriei personalităţi. Însă majoritatea celor care au manipulat Dada în 2016 au apelat mai degrabă la o arheologie culturală pentru a da lumii o mumie, un exponat de muzeu. Au existat şi excepţii.
O astfel de excepţie a fost evenimentul din 20 mai, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), intitulat „Dada 100: poezie sonoră, simultană, experimentală şi de avangardă”. Mă refer la explozivul spectacol vizual şi auditiv de la Teatrul Excelsior, unde 6 artişti străini ne-au arătat că actul cultural poate fi până la urmă o critică, dar şi o joacă. Jöel Hubaut a aruncat în spectatori cu macaroane, iar nemţoaica Angelika Meyer a agitat un pistol, un colier de ridichi şi o lingură de lemn. Poemele sonore ale olandezului Jaap Blonk au provocat hohote de râs în sală, iar Tomomi Adachi a recreat performance-urile baronesei Elsa von Freytag-Loringhoven (sculptoriţă şi poetă avangardistă), atingând o gamă foarte largă de tonalităţi, de la cele grave la sunete ascuţite, aproape isterice. Asta ca să amintesc doar câteva moment insolite din splendidul eveniment curatoriat de Simona Nastac, critic de artă şi curator de arte vizuale.
Cu această ocazie, nu am putut să nu remarc că scena românească de performance experimental este destul de sărăcăcioasă. Există însă un performer către care se îndreaptă aprecierea mea: Irinel Anghel. Am avut privilegiul să particip la câteva dintre spectacolele ei. Primul, susţinut împreună cu sculptoriţa Raluca Ghideanu, s-a intitulat „Non-Fabrica Dada şi Zeii Spontaneităţii”. Cele două artiste au purtat discuţii performative despre atitudinea Dada, dislocări contextuale şi fizică cuantică. Al doilea s-a intitulat „SounDada non solo performance” şi i-a avut drept parteneri pe W.A. Mozart şi Victor Podeanu. De fapt, a avut loc un duo Irinel Anghel şi Victor Podeanu pentru cioburi şi chitară, un duo pentru arpacaş şi chitară, un duo pentru ziare şi chitară, iar Mozart a fost invitat special într-un soundada performance. Și ultimul, intitulat „Zece (10)”, eveniment care a celebrat iscarea a ceva din nimic, un performance susţinut împreună cu Darie Nemeş Bota şi Daniel Stancu, adus ofrandă amintirii notei Zece, simbol al excelenţei în educaţia noastră competitivă. Toate cele trei evenimente au fost savurate intens de publicul prezent şi au avut loc în cadrul Galeriei Întâlnirilor, pe care subsemnatul le organizează sub egida Asociaţiei Naţionale pentru Arte Vizuale Contemporane. De fapt, Galeria Întâlnirilor a organizat de-a lungul anului 2016 o serie de evenimente care au celebrat 100 de ani de Dada şi, în luna mai, a invitat doar proiecte culturale şi artişti care au avut preocupări în zona experimentului. Astfel i-am avut invitaţi pe Bogdan Ghiu, la o seară de lectură şi discuţii intitulată „Dada-democraţia”, pe compozitorul Darie Nemeş Bota şi pe violonistul Francisco Miguel Ramonda, cu o dada-instalaţie a grupului DALPOFZS, intitulată „HoagUnknown”; pe poetul şi criticul Pavel Şuşară, la dezbatere despre contaminarea poeziei cu artele vizuale; pe Claudia Oprina, care a susţinut un DADAatelier de design şi colaj floral; pe Andra Rotaru, Rareş Fogaş, Liviu G. Stan şi Felix Nicolau, cu evenimentul performativ intitulat „Urlă câinii şi jaguarii”, pe Dan Mircea Cipariu, care a prezentat proiectul Dada Brâncuşi. O (re)citire de Dan Mircea Cipariu & Mihai Zgondoiu. Anul Dada la Galeria Întâlnirilor s-a încheiat în Zürich, în 11 noiembrie 2016, la Cabaret Voltaire unde a avut loc evenimentul „Cabaret Dada – Add to address book”. Proiectul a fost început de Mirela Trăistaru în 2007, când le-a cerut prietenilor artişti să îi doneze lucrări cu dimensiunile de 100x100cm şi acordul de a interveni plastic peste acestea, pentru a realiza o singură pictură, un imens colaj. Și pentru că am invocat evenimente care au fost organizate sub egida Asociaţiei Naţionale pentru Arte Vizuale Contemporane, trebuie să mai amintesc un eveniment care a avut un impact emoţional puternic: expoziţia colectivă „Suntem oi sau ne prefacem”. Au fost expuse lucrări de pictură, grafică, fotografie, sculptură şi, aşa cum spunea criticul Pavel Șuşară la vernisaj, expoziţia a putut fi privită şi ca o mică istorie a artei plastice contemporane româneşti, atât de mare a fost diversitatea şi pertinenţa lucrărilor expuse. Iar la final aş aminti lansarea Dada-Data în limba română, acel proiect digital constând în exerciţii Dada interactive în rafală (Hacktions Dada) şi anti-muzeu web (Dada-Dépôt), creat de către Anita Hugi şi David Dufresne.