175 de ani de teatru la Craiova nu e puțin. Dar, pentru că Teatrul „Marin Sorescu” a găsit constant puterea de a se reinventa și a se repune în circuitul național și european, cei 175 de ani nu reprezintă decât un simplu jalon temporar, un moment de bilanț la care teatrul să își prezinte publicului craiovean și amatorilor de artă din toată țara nu doar istoria (impresionantă pentru o instituție de cultură est-europeană), ci și programul actual și proiectele de anvergură.
Revista SpectActor, editată de teatrul craiovean, a dedicat o întreagă ediție acestui moment special. În editorialul ediției, Nicolae Coande scrie:
„Cu mintea mea de de individ care a trecut de 6 decenii, 175 de ani reprezintă o mărime (temporală) ce nu poate fi cuprinsă de gândul cuiva, decât dacă este eroul poetului german Friedrich Rückert, eternul tânăr Chidher. Povestea este simplă. Chidher călătorește în timp și întâlnește oameni în peregrinările sale: un om de curte, un baci, un pescar, un sihastru. Ce au în comun aceste personaje?
Toți trăiesc în același loc, dar în epoci diferite. Chestionați de călătorul în timp, fiecare dintre ei, cum ar fi curteanul din acest exemplu, crede că locul unde se află este de când lumea (…) Fiecare dintre localnicii chestionați de călătorul în timp au emis aceeași pretenție – baciul susținea că islazul pe care își paște oile e de la începuturi, marea unde pescarul arunca năvodul este atemporală, codrul sihastrului este etern de la facere. Niciunul nu știa ceea ce Chidher cunoaște – totul este schimbare, nimic nu e veșnic, deși fiecare crede că lumea lui va fi așa pe veci. (…)Actuala clădire a teatrului s-a ridicat pe locul unei foste piețe de mărfuri. Fotografiile păstrate arată chipuri de oameni care, în perioada interbelică făceau negoț chiar pe locul fundației acestui teatru. Aici era cândva o Piață alimentară. Nu au trecut mai mult de 100 de ani de atunci, iar acum oamenii vin în Piața teatrului – „William Shakespeare”. Nu pare miraculos? Anii într-un teatru sunt, însă, diferiți de cei din afara sa. Păstrează chipurile și vocile oamenilor care au trecut pe aici. Nițică nemurire nu strică nimănui.
Nu se poate discuta despre importanța acestui teatru fără a menționa cel mai de succes proiect al său, renumitul Festival Shakespeare. Acest eveniment anual atrage talente din întreaga lume și evidențiază relevanța atemporală a operelor lui Shakespeare în contexte contemporane. Festivalul nu numai că onorează literatura clasică, dar servește și ca platformă pentru interpretări inovatoare care rezonează cu publicul modern.
Festivalul însuși celebrează în acest an 30 de ani de existență, în care a realizat 14 ediții. Totul a început prin inițiativa a două figuri emblematice ale teatrului craiovean: directorul Emil Boroghină și regizorul Silviu Purcărete.
Perspectiva de viitor a lui Boroghină a inclus invitația pe care a adresat-o în 1989 regizorului de teatru Silviu Purcărete de a se alătura trupei. Purcărete, care studiase de asemenea la București, a fost o alegere inspirată. Din munca sa continuă și intensivă cu actorii TNC au rezultat producții remarcabile, care au câștigat numeroase premii la scară internațională. (…) Primul grupaj de producții TNC– Purcărete a cuprins „Piticul din grădina de vară” (1989) de D. R. Popescu, continuând cu „Ubu Rex cu Scene din Macbeth” (1991), care, satiric, întunecat și violent, făcând astfel inevitabil aluzie la anii de tiranie ai României, a obținut două premii la Festivalul de la Edinburgh din 1991 și apoi apreciere deplină la Festivalul Theaterformen din Braunschweig.
Maria Shevstova în articolul „Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova celebrează treizeci de ani”
Un alt moment de referință a fost montarea piesei „Danaidele”, în regia aceluiași Purcărete.
Pentru cele două coruri din „Danaidele”, s-au alăturat trupei TNC actori și persoane care nu erau actori, din România, totalizând puțin peste o sută de interpreți, pe lângă cele șapte roluri principale. Având premiera la Craiova, producția s-a jucat apoi în România în diferite orașe printre care Sibiul plin de
viață teatrală, înainte de a se juca la Festivalul de la Avignon.
Succesul acestor producții a deschis calea colaborărilor internaționale ale teatrului din Craiova. Inclusiv reputați regizori străini au venit să monteze cu trupa craioveană spectacole rămase de referință până astăzi. Rebert Wilson a semnat producțiile „Sonetele lui Shakespeare” (2012) și „Femeia mării”, pe text de Ibsen, în 2008. Însă cel mai important spectacol românesc al său rămâne „Rinocerii” lui Eugen Ionescu, prezentat publicului începând cu 2014.
Declan Donnellan, Eimuntas Nekrošius, Lev Dodin, Romeo Castellucci, Krzysztof Warlikowski, Irina Brook, dar și regizori români care au cariere internaționale, au marcat diversele ediții ale festivalului Shakespeare:
Prima ediție din 1994 a prezentat „Ubu Rex cu scene din Macbeth” și „Titus Andronicus” de Purcărete, alături, de exemplu, de mult apreciatul „Romeo și Julieta” al lui Mihai Măniuțiu de la Teatrul Național din București, un teatru puternic, și „Povestea de iarnă” a lui Alexandru Darie, de la unul dintre teatrele de top din București, renumitul teatru experimental Bulandra. Ediția din 1997 l-a avut pe primul plan pe Gábor Tompa, care urma să fie în curând un regizor important la Cluj, și concomitent să predea în Statele Unite. A pus în scenă „Hamlet” cu actorii TNC, avându-l pe reputatul actor Adrian
Maria Shevstova
Pintea în rolul titular. Măniuțiu a montat „Timon din Atena”, tot cu trupă TNC, în 2000.
